Jurnalul Digital

3 din 4 români ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână

Şapte din zece români (69%) consideră că statutul de membru al Uniunii Europene aduce beneficii României, procentul situându-se în media UE, reiese din cel mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European. Conform acestuia, 75% dintre români spun că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, unul din cele mai ridicate procente din UE.

Principalele motive invocate de respondenţii din România în legătură cu aceste beneficii sunt noi oportunităţi de lucru aduse de UE (42%), îmbunătăţirea nivelului de trai (28%), urmate de contribuţia UE al menţinerea păcii (25%) şi cooperarea cu alte state europene (25%), transmite Parlamentul European.

Pentru participanţii din întreaga UE la acest sondaj motivele principale sunt contribuţia UE la menţinerea păcii şi consolidarea securităţii (34%) şi îmbunătăţirea cooperării dintre ţările Uniunii (34%).

De asemenea, imaginea UE printre cetăţenii europeni a rămas stabilă din martie acest an: UE are imagine pozitivă în rândul a 45% dintre cetăţeni, o imagine neutră – 38%, o imagine negativă – 16%. În România, UE are o imagine pozitivă printre 49% dintre cetăţeni, o imagine neutră – 35% şi o imagine negativă – 14%.

În plus, 70% dintre cetăţenii UE (60% dintre cetăţenii români) consideră că acţiunile UE au un impact asupra vieţii lor de zi cu zi. Mai mult de o treime dintre cetăţenii UE consideră că lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (36%) şi sănătatea publică (34%) reprezintă principalele subiecte cărora Parlamentul European trebuie să le acorde prioritate.

Următoarele teme importante pentru cetăţenii UE sunt acţiunile de combatere a schimbărilor climatice (29%) şi sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (29%). Migraţia şi azilul (18%), în prezent pe poziţia a noua, reprezintă tema care a crescut cu şapte puncte procentuale faţă de toamna anului trecut.

În opinia cetăţenilor români participanţi la sondaj, priorităţile Parlamentului European ar trebui să fie sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (42%), sănătatea publică (35%) şi lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (34%).

Sondajul mai relevă că dificultăţile socioeconomice afectează încă mulţi europeni, chiar dacă indicatorii s-au îmbunătăţit uşor în cursul ultimelor şase luni, se mai arată în comunicatul PE. 73% dintre respondenţi (cu 6 puncte procentuale mai puţin decât în primăvară) consideră că nivelul lor de trai va scădea în anul următor.

Peste o treime dintre europeni (37%) întâmpină dificultăţi în a plăti facturile uneori sau de cele mai multe ori, iar procentul de cetăţeni români care întâmpină dificultăţi la plata facturilor uneori sau de cele mai multe ori este de 57%.

Majoritatea europenilor (53%), inclusiv a cetăţenilor români (59%), doresc ca PE să joace un rol mai important, o opinie majoritară în 21 de state membre.

Majoritatea europenilor (57%) sunt interesaţi de alegerile viitoare pentru Parlamentul European, un rezultat stabil în comparaţie cu primăvara anului 2023 (1 punct procentual mai mult), dar cu 6 puncte procentuale mai mare decât în toamna anului 2018, într-un moment similar anterior ultimelor alegeri europene. 60% dintre români afirmă că sunt interesaţi de alegerile europene din 2024.

68% dintre europenii participanţi la sondaj spun că ar putea vota dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână – cu nouă puncte mai mult decât în toamna anului 2018.

Dintre cetăţenii români care au răspuns sondajului, 75% au spus că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână. Este al cincilea procent din UE, după Danemarca (86%), Olanda (82%), Suedia (80%) şi Polonia (76%) şi la egalitate cu Grecia (75%).

Comparativ cu toamna lui 2018, când 55% dintre români spuneau că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, se înregistrează o creştere de 20 de puncte procentuale, a doua din UE (după Polonia, +23 de puncte procentuale) şi la egalitate cu Slovacia.

Prezenţa la alegerile europene din 2019 a fost de 51,2% în România.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: “Acest Eurobarometru arată că Europa contează. În acest context geopolitic și socioeconomic dificil, cetățenii au încredere că Uniunea Europeană găsește soluții. Marea majoritate a europenilor consideră că acțiunile UE au avut un impact pozitiv asupra vieții lor de zi cu zi. Democrația nu poate exista de la sine. Trebuie să o protejăm și să o păstrăm, prin votul nostru. Fiecare vot la viitoarele alegeri europene contează.”

Rezultatele complete pot fi găsite aici.

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din toamna anului 2023 a fost realizat de agenția de cercetare Verian (fosta Kantar Public) între 25 septembrie și 19 octombrie 2023 în toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față, cu interviuri video (CAVI) utilizate suplimentar în Cehia, Danemarca, Finlanda și Malta. În total, au fost efectuate 26.523 de interviuri. Rezultatele UE au fost ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com