Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Romania, prin Departamentul pentru Situații de Urgența din MAI, a solicitat activarea Mecanismului european RescEU. România este prima țara care activează mecanismul european RescEU de la crearea acestuia în 2019.
Două zboruri de evacuare a cetățenilor români pe ruta Muscat (Oman) – București au aterizat la București la data de 9 martie 2026. Costurile zborurilor RescEU sunt acoperite integral de Uniunea Europeană.
Cele două zboruri, operate de compania aeriană poloneză LOT, desemnată să asigure capacitatea de zbor a programului RescEU, au avut la bord 273 cetățeni români afectați de criza de securitate din Orientul Mijlociu. Este vorba despre cetățeni români aflați în atenția Consulatului General al României în Dubai și a Ambasadei României de la Abu Dhabi, aparținând categoriilor prioritare pentru evacuare (copii, cazuri medicale și femei gravide).
La bordul celor două zboruri s-au aflat și 83 cetățeni eligibili din statele membre UE și statele terțe participante la mecanismul RescEU.
Transportul pe cale rutieră până la Muscat a fost asigurat de MAE pentru persoanele evacuate, iar acestea au fost în grija Consulatului României la Dubai și a Ambasadei României la Abu Dhabi, autocarele fiind însoțite de o echipă consulară mobilă pe întregul traseu. Transportul rutier va fi decontat de Comisia Europeană în cuantum de 75%.
De asemenea, Ambasada României la Muscat a asigurat preluarea și coordonarea cetățenilor români până la îmbarcarea acestora în aeronave, împreună și cu echipa Consulară Mobilă a Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză a MAE.
Ambasada României la Abu Dhabi și Delegația UE la Riad acreditată și pentru Oman au întreprins toate demersurile necesare pe lângă autoritățile emirateze pentru trecerea la punctul de trecere a frontierei dinspre EAU catre Oman.
Mecanismul european rescEU
RescEU este o rezervă strategică de capacități și stocuri europene de răspuns în caz de dezastre, finanțată integral de UE.
Aceasta cuprinde o flotă de avioane și elicoptere de stingere a incendiilor, un avion medical de evacuare și rezerve de materiale esențiale, cum ar fi spitale de campanie, mijloace de transport, energie și articole de adăpostire, materiale medicale esențiale și echipamente necesare pentru a răspunde în caz de urgențe de natură chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN).
În caz de dezastru, UE este pregătită să răspundă. Toate țările pot conta pe un sprijin rapid și coordonat. Țara afectată activează mecanismul de protecție civilă al UE. UE analizează situația și coordonează resursele necesare.
Rezervele rescEU sunt găzduite în locații strategice din 22 de state membre ale Uniunii Europene și state participante, iar capacitățile sunt finanțate integral de Uniunea Europeană, care acoperă costurile de achiziție, operare și întreținere.
Resursele provenind din rezerva rescEU a UE și ofertele din partea statelor membre sunt identificate și mobilizate urgent. De la avioane de stingere a incendiilor și materiale medicale la echipamente energetice și echipe de experți, ajutorul ajunge acolo unde este cel mai mult nevoie de el.
Aceasta este solidaritatea europeană în acțiune: garantarea solidarității, rapidității și sprijinului atunci când este nevoie.
Situația repatrierilor cetățenilor români
Din evidențele MAE, până pe 8 martie 2026, peste 1.500 de cetățeni români au revenit în țară în siguranță din statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, prin zboruri de evacuare, repatriere asistată sau facilitate de MAE.
MAE estimează că alți cca 1.000 de cetățeni români au ieșit din regiune cu zboruri comerciale operate de liniile aeriene din Dubai, Qatar, Arabia Saudita, Kuweit, Iordania, Egipt sau cu zboruri ale unor agenții de turism.
În regiune mai sunt cca 12.500 de cetățeni români în atenția serviciului consular, iar dintre aceștia cca 2.500 solicită în prezent asistentă consulară pentru revenirea în țară. Dintre aceștia cca 400 reprezintă cazuri prioritare de asistență consulară.
Celula de Criză și echipele diplomatice și consulare ale MAE din regiune continuă eforturile pentru repatrieri și evacuări și au în atenție categoriile prioritare: copii, persoane cu urgențe medicale, femei însărcinate.
Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune, și va continua să acorde asistență și protecție consulară, cu prioritizarea siguranței cetățenilor români, în funcție de evoluția situației de securitate.
MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context: https://www.mae.ro/node/68212 .
MAE amintește importanța înregistrării pe platforma https://www.econsulat.ro/ .
MAE recomandă verificarea în mod sistematic a informațiilor transmise de liniile aeriene, atât pe site-urile oficiale, cât și prin SMS sau e-mail, în funcție de opțiunile selectate în relația cu operatorul aerian. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să verifice dacă au primit bilete reprogramate pentru zborurile afectate, să urmărească în permanență instrucțiunile comunicate de companiile aeriene și să se prezinte la aeroport doar atunci când sunt anunțați și chemați de către reprezentanții liniilor aeriene.
Foto: Facebook / MAE


