Președintele Nicușor Dan are programate luni, la Palatul Cotroceni, noi consultări cu liderii partidelor pro-europene. Tema principală a discuțiilor o reprezintă implementarea programelor SAFE și PNRR, considerate priorități strategice pentru România în perioada următoare.
Discuțiile urmăresc identificarea unor soluții comune pentru continuarea reformelor și a investițiilor asumate de România, în ciuda tensiunilor politice din coaliția aflată până recent la guvernare.
Șeful statului a transmis că își va exercita în continuare rolul constituțional de mediator și că dorește un dialog „tehnic și aplicat” între formațiunile politice, concentrat pe proiectele esențiale pentru țară. SAFE și Planul Național de Redresare și Reziliență sunt două dintre principalele dosare care necesită coordonare rapidă și stabilitate administrativă.
”Am semnat demisiile miniștrilor social-democrați și propunerile de miniștri interimari, transmise de către Guvern. Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro europene și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR”, a spus Nicușor Dan.
Demisiile miniștrilor PSD urmează să intre oficial în vigoare
Consultările de la Cotroceni au loc în aceeași zi în care demisiile miniștrilor PSD urmează să intre oficial în vigoare, după publicarea decretelor semnate de președinte în Monitorul Oficial.
Miniștrii social-democrați care au părăsit Executivul își prezintă bilanțurile de mandat și predau atribuțiile membrilor Guvernului desemnați interimari de premierul Ilie Bolojan.
Printre portofoliile rămase vacante se numără Agricultura, Munca, Justiția, Energia și Transporturile. Interimatele au fost distribuite miniștrilor rămași în Cabinet, în încercarea de a asigura continuitatea activității guvernamentale până la clarificarea situației politice.
În paralel, în spațiul politic se discută despre posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură de către PSD în perioada următoare. Pentru adoptarea unei astfel de inițiative ar fi necesare voturi suplimentare în Parlament, inclusiv din partea opoziției.
Președintele Nicușor Dan a declarat recent că nu va susține formarea unei majorități care să depindă de AUR și a subliniat că direcția pro-europeană și pro-occidentală a României nu este negociabilă. El a insistat că, dincolo de disputa politică, instituțiile statului trebuie să funcționeze normal, iar marile proiecte naționale trebuie continuate fără întârzieri.
Runda de luni este a doua serie de consultări convocată de șeful statului în ultima săptămână și ar putea clarifica atât perspectivele guvernării, cât și disponibilitatea partidelor de a coopera pentru menținerea stabilității politice și economice.
UPDATE: PSD și AUR vor iniția împreună o moțiune de cenzură
PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Pe acest subiect au făcut declarații Marian Neacşu (PSD) și Petrişor Peiu (AUR) la Palatul Parlamentului.
”În urma mai multor rânduri de discuții cu conducerile partidelor s-a decis ca eu și domnul Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune. Din acest motiv ne aflăm astăzi aici. Lucrul de care ne vom ocupa este exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi explicată probabil în cursul acestei zile de către președinții de partide. Așa după cum cunoașteți, noi avem la ora 14:00 convocat un Birou Politic Național în care se va lua decizia finală”, a declarat Marian Neacşu.
”Ambele partide vor fi inițiatori. Mai mult decât atât, am vorbit cu domnul Peiu, sunt convins că și conducerile partidelor noastre vor fi de acord, să facem un apel către toți parlamentarii care vor să contribuie prin text la moțiune și să susțină moțiunea prin semnătură și prin vot, a adăugat el.
La rândul său, Petrișor Peiu a precizat că este vorba despre un demers comun, cu intenția ca moțiunea de cenzură să fie depusă și dezbătută la începutul lunii mai: ”Cele două partide vor avea ședințe în forurile de conducere și veți avea și reacții și abordări și explicații politice undeva în această după-amiază. Noi vă anunțăm că am declanșat demersul tehnic de a scrie acea moțiune”.
Grindeanu: BPN a decis susținerea moțiunii de cenzură
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că Biroul Permanent Național și președinții de filială ai PSD au decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să semneze și să voteze moțiunea de cenzură și le-a cerut secretarilor de stat și prefecților propuși de social-democrați să își dea demisia.
”Tocmai am încheiat o ședință a Biroului Permanent Național al PSD, la care au participat și toți președinții de filială ai PSD, în care am supus atenției colegilor decizia de a semna sau nu această moțiune de cenzură. E normal să avem în spate o decizie politică. Decizia politică a BPN al PSD a fost, în unanimitate, ca deputații și senatorii să semneze și să voteze această moțiune”, a declarat Sorin Grindeanu la Palatul Parlamentului. ”Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în perioada următoare, astfel încât atunci când vom avea moțiune, să avem lucrurile clare, fără a mai exista discuții cum că unii sunt în continuare în arcul guvernamental”, a adăugat el.
Liderul PSD le-a transmis acestora să demisioneze repede, astfel încât să nu dea peste cap lucrurile în administrație.
”Îmi doresc ca atunci când avem moțiunea depusă, și asta se va întâmpla în zilele următoare, toți acești reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
De asemenea, Președintele PSD a precizat că nu există niciun fel de acord politic post-moțiune cu AUR, iar susținerea moțiunii de cenzură de către cele două partide este un demers parlamentar.


