Jurnalul Digital

Sorin Grindeanu: PSD este gata să își asume guvernarea, inclusiv funcția de premier

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan că partidul este pregătit să își asume guvernarea, inclusiv funcția de prim-ministru, în contextul negocierilor pentru formarea noului Executiv.

„PSD l-a anunțat astăzi pe președintele României că este gata să își asume guvernarea, inclusiv funcția de premier”, a precizat Grindeanu, subliniind că această poziție a fost exprimată și în discuțiile anterioare.

Liderul social-democrat a insistat asupra urgenței formării unui nou guvern. „România are nevoie de un guvern, rapid. E vorba de angajamente internaționale, e vorba de PNRR, este vorba de SAFE, este vorba de economie”, a declarat acesta la Cotroceni.

Grindeanu a arătat că PSD a susținut deja demersuri pentru accelerarea instalării unui Executiv. „De aceea PSD-ul a înțeles să sprijine și ieri un guvern prezentat în Parlament”, a spus el.

În același timp, liderul PSD a transmis că partidul își dorește o soluție rapidă și stabilă de guvernare. „Așteptăm finalul acestor consultări, iar PSD este, așa cum am spus, gata să formeze un guvern”, a afirmat Grindeanu.

Acesta a subliniat și impactul întârzierilor politice: „Ne-am dori ca noul guvern să intre cât mai rapid în funcție, pentru că orice zi pierdută, nu pentru Partidul Social-Democrat, ci pentru România, aduce minus”.

Totodată, Grindeanu a criticat prelungirea disputelor politice. „Toate aceste jocuri politice, pentru menținerea unora sau altora în funcții, ar trebui să se epuizeze”, a spus liderul PSD.

El a precizat ferm poziția partidului față de alte scenarii politice: „Cu AUR, nu, ca să fiu clar”, a afirmat Grindeanu, menționând că PSD rămâne deschis negocierilor cu celelalte forțe parlamentare.

„PSD rămâne partidul cel mai mare din Parlament și își dorește să fie parte a unei soluții… și sper să o avem cât mai repede votată în Parlament”, a conchis liderul social-democrat.

PSD a fost primul partid care s-a prezentat marți la discuțiile cu președintele Nicușor Dan. Din delegația PSD au făcut parte președintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general al formațiunii, Claudiu Manda, deputatul Marian Neacșu, deputatul Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și senatoarea Doina Fedorovici.