Direcția Generală de Informații a Apărării se va desprinde de sub tutela Ministerului Apărării Naționale (MApN) și va căpăta personalitate juridică, în acest sens fiind elaborat un proiect de lege prin care conferă structurii independență și atribuții extinse, dar care impune și noi condiții pentru atragerea de personal de calitate. DGIA va avea un director general, militar activ, iar activitatea Direcției se va supune controlului parlamentar.
Actul normativ urmăreşte organizarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării ca structură de informaţii cu nivel de direcţie generală, cu personalitate juridică, cu atribuții specifice realizării securității naționale în domeniul apărării
Contextul geopolitic turbulent şi impredictibil, în care ameninţările actuale sunt tot mai complexe şi mai dinamice, caracterizat prin diversificarea modalităţilor de acţiune şi răspuns al actorilor statali şi non-statali şi, implicit, de proiectare a forţei atât prin mijloace militare, cât şi prin mijloace mascate de agresiune (practici subversive, de război informaţional, psihologic, cibernetic), impune recalibrarea activităţii de informaţii. Astfel, în tot contextul dat, această adaptare este una rapidă.
Potrivit proiectului, conceptul de securitate naţională extinsă cu care operează Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Parlamentului m. 22/2020, ce vizează atât apărarea armată, cât şi alte dimensiuni, precum politica externă, ordinea publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, managementul crizelor etc., reclamă, în viziunea unuia dintre principalele documente care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional, reformarea sistemului naţional de securitate, prin adaptarea cadrului legislativ în domeniul securităţii pentru a oferi instituţiilor naţionale responsabile instrumentele necesare gestionării provocărilor la adresa securităţii naţionale.
DGIA devine persoană juridică
”Direcţia Generală de Informaţii a Apărării este structura centrală a Ministerului Apărării Naţionale, subordonată nemijlocit ministrului apărării naţionale, cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cu personalitate juridică, care desfăşoară misiuni şi activităţi de identificare, cunoaştere, prevenire, combatere şi contracarare a riscurilor şi ameninţărilor interne şi externe, militare şi nonmilitare şi de limitare a vulnerabilităţilor, la adresa securităţii naţionale în domeniul apărării”, scrie în proiectul de lege la Capitolul 1.
Astfel, DGIA rămâne structură centrală a Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministerului apărării naționale, dar primește personalitate juridică.
Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin leges-ar dispune altfel.
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării desfăşoară activitate de reprezentare permanentă a Armatei României şi de diplomaţie a apărării în statele de acreditare şi contribuie la promovarea intereselor de securitate ale României în domeniul apărării prin consolidarea dialogului şi cooperării în format bilateral.
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării conduce, coordonează şi execută misiuni şi activităţi din domeniul informaţii pentru apărare, în ţară şi în străinătate, pe timp de pace, în situaţii de criză, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război, în scopul îndeplinirii misiunilor şi obiectivelor din domeniul apărării.
Activitatea de informaţii pentru apărare a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării are caracter secret de stat.
Activitatea DGIA se supune controlului parlamentar
Conform articolului 4 din proiect, activitatea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării se supune controlului parlamentar exercitat potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Anual sau când Parlamentul hotărăşte, ministrul apărării naţionale prezintă acestuia rapoarte cu privire la activitatea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării în domeniul securităţii naţionale.
Controlul asupra activităţii Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării este exercitat de Parlamentul României, prin comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, asemeni SRI, SIE și STS. Astfel asigurându-se transparența serviciului de informaţii, concomitent cu păstrarea secretului surselor de informare, a metodelor şi tehnicilor folosite şi adoptării legislaţiei specifice, crearea unei culturi de securitate în societatea civilă şi realizarea unei cooperări eficiente cu structurile informative ale statelor democratice, în vederea cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor comune la adresa democraţiei şi statului de drept.
La articolul 7 se precizează că Direcţia Generală de Informaţii a Apărării are în componenţă direcţii, detaşamente, centre, oficii, servicii, secţii, birouri, compartimente, structuri de învăţământ şi alte structuri funcţionale, potrivit legii, necesare pentru îndeplinirea misiunilor din domeniul de responsabilitate.
Funcţiile din cadrul structurilor subordonate Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării se asimilează, din punct de vedere al salarizării, cu funcţiile din structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.
DGIA, condusă de un director general
Potrivit articolului 8, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării este condusă de un director general, cadru militar în activitate, numit şi eliberat din funcţie de către ministrul apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În funcţia de director general poate fi numit prim-adjunctul, unul dintre adjuncţi sau unul dintre şefii direcţiilor sau locţiitorii şefilor direcţiilor din compunerea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.
Astfel se asigură un management și un climat cu specialiști din domeniul militar și de informații.
Funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării este asimilată funcţiei de secretar de stat.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării este ajutat de un prim-adjunct al directorului general, care este şi înlocuitorul legal al acestuia, precum şi de doi adjuncţi, cadre militare, numiţi în funcţie de către ministrul apărării naţionale, la propunerea directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.
Directorul general reprezintă Direcţia Generală de Informaţii a Apărării în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, organele judiciare, cu societatea civilă şi cu organismele similare din alte state.
De asemenea, directorul general colaborează cu şeful Statului Major al Apărării şi îl sprijină cu informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin acestuia.
În exercitarea atribuţiilor legale, directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării emite dispoziţii.
Personalul DGIA
Personalul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării se compune din personal militar şi personal civil.
Conform proiectului de lege, personalul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării îşi desfăşoară activitatea deschis, secret sau acoperit, în funcţie de misiunile şi nevoile de realizare a securităţii naţionale în domeniul apărării, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Pe timpul îndeplinirii atribuţiilor, personalul din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării este învestit cu exerciţiul autorităţii de stat şi beneficiază, în această calitate, de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Personalul militar din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării provine din:
a) absolvenţi ai instituţiilor şi unităţilor de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională sau ai instituţiilor civile de învăţământ superior şcolarizaţi pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale;
b) cadre militare selecţionate şi transferate de la instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi
securitate naţională, în baza cererilor nominale ale ministrului apărării naţionale, la propunerea directorului general, cu acordul conducătorului instituţiei de la care se transferă;
c) cadre militare selecţionate şi mutate din alte structuri ale Ministerului Apărării Naţionale;
d) persoane care au pregătire de nivel liceal, postliceal sau superior, selecţionate potrivit nevoilor direcţiei, în limita vârstei standard de pensionare;
e) personal militar în rezervă, selecţionat potrivit nevoilor direcţiei, în limita vârstei standard de pensionare.
Astfel, conform articolului 14 alin. 1 a) al proiectului de lege, se oferă posibilitatea absolvenților instituțiilor civile de învățământ superior (și nu doar ale celor militare) de a face parte din personalul militar DGIA, astfel că și specialiștii care au absolvit o formă de educație civilă vor avea oportunitatea de a urma o carieră militară într-un serviciu de informații.
La încadrarea în structurile Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, personalul militar şi civil consimte, prin semnarea unui angajament de confidenţialitate şi conduită, să păstreze cu stricteţe secretul datelor şi informaţiilor cunoscute în desfăşurarea activităţii, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, în condiţiile legii şi să respecte prevederile Codului de conduită etică a personalului Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, aprobat prin dispoziţie a directorului general.
Încălcarea cu vinovăţie a angajamentului de confidenţialitate şi conduită atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii.
Modul de recrutare, aspectele procedurale cu privire la organizarea şi desfăşurarea etapelor selecţionării pentru încadrarea în structurile Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, precum şi detalierea criteriilor, cerinţelor şi condiţiilor generale şi specifice se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Citiți AICI proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.