Jurnalul Digital

Studiu: 2 din 5 români spun că plănuiesc să își asigure complet locuința în 2024

4 din 5 români se declară interesați și foarte interesați de asigurarea locuințelor și a bunurilor pe care le dețin, iar 2 din 5 români spun că vor încheia anul următor atât polița obligatorie PAD, cât și pe cea facultativă dedicată locuinței, arată rezultatele celui mai nou studiu sociologic realizat de IRES la solicitarea UNSAR.

Potrivit aceleiași cercetări sociologice, interesul proprietarilor pentru polițele dedicate locuințelor este unul ridicat: 84% dintre români declară că știu că asigurarea împotriva celor 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundații și alunecări de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumătate dintre ei cunosc și faptul că, pentru cei care nu dețin această poliță este prevăzută o amendă, conform legii.

„În fața neprevăzutului, putem fi extrem de vulnerabili. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare român să conștientizeze cât de important este sprijinul financiar pe care l-ar putea primi din partea companiilor de asigurări – atât de necesar pentru acoperirea pagubelor și pentru reconstrucția casei, la nevoie”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremur, inundații, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundații produse vecinilor, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice / electrocasnice etc. Toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcție de specificul locuinței, ținând seama, totodată, de cerințele și nevoile noastre – de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuința.

„În ciuda percepției declarate, doar 20% dintre locuințe sunt și asigurate împotriva dezastrelor naturale. În acest context, vom continua să amplificăm demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurări facultative de locuințe, astfel încât orice proprietar să devină #sigurACASĂ”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

La sfârșitul lunii septembrie 2023, la nivel național, erau asigurate printr-o poliță PAD (asigurarea obligatorie a locuinței) 1.976.541 de locuințe, potrivit datelor PAID România, cu un gradul de cuprindere în asigurare de 20,47%.

Asigurarea locuinței este obligatorie

PAD – Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – este primul pas în asigurarea locuinței. Asigurarea prin polița PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.

Este obligatoriu să îți asiguri locuința împotriva dezastrelor naturale printr-o polița PAD.

În situația în care persoanele fizice sau juridice nu își asigură locuințele aflate în proprietate, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit Legii 260/2008, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor. În plus, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuinței constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Cât costă asigurarea locuinței

De la 1 noiembrie prețul asigurării obligatorii de locuință va fi exprimat în lei și va crește pentru locuințele de tip A (cu rezistență bună), conform măsurilor cuprinse într-o lege care rezolvă câteva dintre anomaliile pachetului normativ care guvernează funcționarea Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Astfel, pentru locuințele de tip A prima de asigurare va fi de 130 de lei (față de 20 de euro / circa 100 de lei cât e în prezent), iar despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent). Pentru casele de tip B, prima va fi de 50 de lei (față de 10 euro în prezent) și suma asigurată de 50.000 de lei (față de 10.000 de euro).

O locuință de tip A este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.

O locuință de tip B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic (ex. chirpici).

În ceea ce privește prețul asigurării facultative a locuinței, acesta nu are un cost fix, ci este influențată de acoperiri și valoarea locuinței.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1.8 miliarde EUR pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie– IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com