Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de joi – 18 ianuarie a.c., că rezolvă problemele transportatorilor si fermierilor și a făcut publice o serie de măsuri.
”Aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar că protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime”, a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
Astfel, în privința fermierilor, Guvernul are mai multe proiecte. ”Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162 de mii de beneficiari și un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja prevăzută în buget. Fermierii noștri merită din plin această compensație”, a transmis premierul.
”În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi”, a adăugat el.
Totodată, Marcel Ciolacu a spus că se rezolvă și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. ”Rezonabil este să nu-i pui pe fermieri să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a afirmat acesta.
”Mai avem în primă lectură o măsură importantă: amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023. Sprijin total această măsură și știu că se lucrează împreună cu Banca Națională, cât și cu un întreg sistemul bancar și Consiliul Concurenței, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm foarte repede și această schemă de ajutor pentru fermierii afectați”, a declarat prim-ministrul.
”Sprijin în totalitate măsura și în domeniul transportului, unde avem câteva ordonanțe și hotărâri de guvern agreate împreună cu reprezentanții transportatorilor. Astfel, modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor și stabilim limite, conform legislației europene, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor”, a mai spus el.
De asemenea, se clarifică și elemente importante convenite cu transportatorii privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor lente și atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier. ”Corelăm dispozițiile privind încheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale cu normele internaționale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului național după modelul unei convenții recunoscute la nivel internațional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voința părților exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că așa reintrăm într-o logică economică”, conform premierului.
”Venim azi și cu dispoziții mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Și, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, nu am nici o reținere să facem ședință de guvern chiar la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. ASF a anunțat deja public că a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preț sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flotele mari. În plus, se permite plata în rate a RCA și posibilitatea suspendării poliței cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”, a transmis Marcel Ciolacu.
El a mulțumit miniștrilor Agriculturii și Transporturilor, Florin Barbu și Sorin Grindeanu, pentru dialogul constant purtat cu fermierii și transportatorii, care, de altfel, va continua.
”Domnul ministru Boloș trebuie să reintrăm în acest format de dialog, fiindcă vreau să găsim soluții și pentru alte subiecte importante, precum restituirea parțială către operatorii de transport a accizei la carburanți. De altfel, dl Boloș a fost prompt după ce a primit semnale la întâlnirea cu protestatarii privind problemele din vămi și a propus azi schimbarea conducerii Autorității Vamale Române cu o persoană pe care am înțeles că și-o asumă și sunt ferm convins că săptămâna viitoare vom cere împreună noii conduceri a Vămilor să vină cu rezolvări rapide la toate cerințele legitime ale fermierilor și transportatorilor”, a încheiat premierul.
Tot joi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis că a avut, pe parcursul ultimelor zile, mai multe runde de discuții și consultări cu reprezentanții transportatorilor din România, precum și cu cei ai companiilor de asigurări. Astfel, s-au stabilit măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de polițe RCA. Discuțiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare.