Jurnalul Digital

Analiştii financiari CFA estimează în 2024 un deficit bugetar de 5,5% şi o creştere economică de 2,5%

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna februarie cu 8,6 puncte până la valoarea de 60,7 puncte. Această situație s-a datorat majorării ambelor componente ale indicatorului.

Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România, a declarat: “Ulterior șocului fiscal din ianuarie, care a redus încrederea în economie, în februarie încrederea în economie a revenit către trendul din a două partea anului anterior. În privința riscurilor pe un orizont de 10 ani, pe primul plan rămân tot riscurile geopolitice, în special dezinformarea, conflictele armate între state precum și atacurile cibernetice.”

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2025) a scăzut marginal față cea înregistrată în exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,46%, cea mai mică valoare din noiembrie 2021. În, același timp, peste 83% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0029 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0500 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanți, 54% anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 38% consideră că acestea sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 5,5% (valoarea în creștere față de exercițiul anterior), iar anticipațiile de creștere economică s-au redus și se situează la 2,5% (față e prognoza de 2,9% de luna trecută)

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 52% în următoarele 12 luni.

În exercițiul din luna februarie a fost continuat sondajul privind riscurile care pot afecta România, însă de data aceasta orizontul a fost de 10 ani.  Conform răspunsurilor participanților: Principalele riscuri anticipate pentru următorii 10 ani provin tot din afară economiei și anume riscul de conflicte armate între state, riscul de dezinformare precum și riscul de atacuri cibernetice. Pe al doilea loc sunt plasate riscurile economice, iar dintre acestea se remarcă riscul de lipsă de forță de muncă precum și riscul de ne-sustenabilitate a datoriei publice. Riscurile climatice sunt încă plasate pe ultimul loc, fiind în creștere puternică în ceea ce privește intensitatea. Dintre acestea se remarcă riscul de climă extremă precum și poluarea.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii; Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregătește și testează candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții. Astăzi, în lume, există peste 190.000 de deținători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele 160 organizații membre ale CFA Institute. Candidații pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvența anuală. Fiecare examen presupune cca. 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experiență profesională relevantă în domeniul financiar, precum și aderarea la un cod de standarde etice și profesionale stricte.

Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociația CFA România este una dintre cele peste 170 de societăți membre ale CFA Institute, și are misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

În prezent, Asociația CFA România are peste 250 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde și aproximativ 100 de candidați la unul din nivelurile de examinare. Profesioniștii care sunt membri ai Asociației CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

Termeni și condiții: Nici una dintre informațiile prezentate în cadrul acestui material nu trebuie interpretată că o invitație sau recomandare de a achiziționa sau de a dispune de orice produs, sau de a va angaja în orice altă tranzacție, sau consiliere în domeniul investițiilor, în domeniul juridic sau în oricare alt domeniu. Informația care se regăsește în cadrul acestui material este prezentată numai în scop informativ. Informația prezentată este foarte generală și este posibil să nu fie relevanță în cazuri individuale concrete. Asociația CFA România nu da o garanție asupra gradului de corectitudine și complexitate a informațiilor prezentate în acest material.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com