Primăria Sectorului 4 a lansat licitația pentru desemnarea constructorului liniei de metrou Gara de Nord-Progresul. M4 va face legătura între Gara de Nord 2 și Gara Progresul. Noua magistrală va avea 14 stații, iar lungimea totală va fi de 12 kilometri. Valoarea proiectului este de circa 2,5 miliarde de euro.
”Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de lider de asociere (alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Judeţean Ilfov şi Sectorul 5 al Capitalei), a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul”, se arată în comunicatul primăriei.
În următoarele maximum 15 zile, documentaţia va fi verificată de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice (ANAP), urmând ca la finalul acestei perioade, în cazul în care nu vor fi necesare clarificări sau completări, anunţul de participare să devină public pentru toţi operatorii economici interesaţi. Din acel moment, aceştia vor avea la dispoziţie un termen de 60 de zile în care să depună ofertele, urmând ca, după atribuirea şi semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare şi de execuţie, câştigătorul/câştigătorii licitaţiei să aibă la dispoziţie un termen total de 60 de luni pentru construcţia efectivă.
Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcţia efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât şi cele de construire.
Pentru realizarea acestui obiectiv de importanţă strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanţare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Această investiţie este, probabil, cea mai mare investiţie din Bucureşti din ultimii ani, gradul de finanţare fiind de sută la sută.
„Proiectul extinderii M4, între Gara de Nord şi Gara Progresul, reprezintă o încununare a eforturilor pe care Sectorul 4 le-a depus în ultimii ani pentru a deschide drumuri acolo unde acestea nu existau. Pentru acest lucru, care generează nu doar dezvoltarea infrastructurii critice, ci şi locuri de muncă bine plătite, a trebuit ca, alături de partenerii noştri, să generăm un nou mod de lucru, un tipar care funcţionează eficient şi care poate fi folosit, cu siguranţă şi de către alte autorităţi publice. În acest proiect, precum şi în cel al construcţiei staţiei de metrou Tudor Arghezi, am reuşit, împreună cu reprezentanţii Metrorex, să arătăm că nimic nu este imposibil şi că, lucrând împreună, putem ajuta oraşul să se dezvolte aşa cum trebuie”, a declarat, Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la staţia de metrou Tudor Arghezi.
Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov.
Cele 14 staţii ale noului traseu sunt:
- Gara de Nord 2
- Ştirbei Vodă
- Bogdan Petriceicu Haşdeu
- Uranus
- George Rozorea
- Chirigiu
- Filaret
- Eroii Revoluţiei 2
- George Bacovia
- Toporaşi
- Nicolae Cajal
- Luică
- Giurgiului
- Gara Progresul
Staţiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerinţe pentru securitate la incendiu şi vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilităţi. Staţiile vor avea şi sisteme de protecţie a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă şi uşi automate la marginea peroanelor.
La conferinţa de presă a participat şi Mariana Miclăuş, directorul general al Metrorex, care a punctat importanţa colaborării eficiente dintre Sectorul 4 şi instituţia pe care o reprezintă.
„Prin extinderea magistralei M4 se va crea o linie importantă pe axa Nord-Sud, facilitând astfel transportul între Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Gara Băneasa, Gara de Nord şi Gara Progresul. Mai mult, avem în lucru legătura magistralei M6 cu staţia 1 Mai, astfel încât locuitorii vor putea să parcurgă distanţa de la Aeroportul Otopeni la Gara Progresul, eventual la viitorul aeroport care se va construi în partea de Sud”, a declarat Mariana Miclăuş.