După ce Coaliția PSD –PNL nu a ajuns la un consens în ceea ce privește stabilirea alegerilor prezidențiale pentru această toamna, Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de vineri, că, de luni, invită liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor.
”Stimați colegi, mă bucur că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. Nici măcar în campania electorală care tocmai s-a încheiat. Pentru că am înțeles cu toții că acest guvern nu este al Coaliției sau al vreunui partid politic. Este Guvernul României! Toți cei de aici, indiferent de partidul din care facem parte, avem o responsabilitate uriașă de a asigura stabilitatea acestei țări. Iar acest lucru înseamnă inclusiv să-ți respecți angajamentele. Nu este vorba de un termen sau altul pentru desfășurarea alegerilor, ci este vorba de încredere! Țopăiala pe calendar afectează această încredere între parteneri. Și, din punctul meu de vedere, trebuie să înceteze!”, a transmis Marcel Ciolacu.
”Ca premier al României, am obligația de a nu favoriza un partid sau o coaliție. Astăzi, practic, ieșim din calendarul electoral stabilit anterior, fiind ultima zi în care putem promova H.G-ul de stabilire a datei alegerilor convenită pe 15 septembrie. De aceea, de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor”, a adăugat premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că ”aceasta este abordarea corectă și nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu inițieze un act normativ convenit anterior.”
”Nu voi răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală și instabilitate în România”, a încheiat premierul.
Încă de săptămâna trecută Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el referindu-se la datele de 15 sau 29 septembrie pentru primul tur de scrutin.
Liderii Coaliţiei s-au reunit în această săptămână pentru a discuta despre data alegerilor, dar fără succes.
PSD vrea ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 15 sau 29 septembrie, în timp ce PNL propune date pentru octombrie sau la termenele constituţionale din noiembrie.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com