Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, a anunţat, luni, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a mai precizat ministrul.
Persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei beneficiază de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Majorarea plafonului a fost propusă MIPE, iar tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile beneficiază, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com