Comisiile Parlamentului European încep, luni, audierea comisarilor propuşi să facă parte din noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen. Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată marţi în Parlament.
Reprezentanta României, Roxana Mînzatu, care este propusă şi ca Vice-președinte executiv al Comisiei Europene, este programată la audieri marţi, 12 noiembrie, între orele 14.30-17.30 (15.30 – 18.30, ora României), în faţa comisiei pentru muncă şi cultură, potrivit programului.
Portofoliul Roxanei Mînzatu se ocupă de competenţe şi educaţie, locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.
”Acest portofoliu va iniția legislație, politici și va gestiona finanțare pentru competențele și educația europenilor, pentru locuri de muncă de calitate și pentru drepturile sociale respectate, pornind de la lucrători și până la copii și tineri, de la vârstnici la persoane cu dizabilități, cu respect și demnitate în drepturi și șanse pentru bărbați și femei deopotrivă”, declara Roxana Mînzatu în luna septembrie.
Birourile reunite ale Parlamentului au primit, luni, din partea şefului Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, o informare cu privire la nominalizarea pentru funcţia de comisar european din partea României, în care solicita programarea audierii acesteia în Parlament.
În urma şedinţei de BPR, solicitarea a fost trimisă la Comisiile pentru afaceri europene si Comisiile pentru politică externă ale celor două Camere, care se vor întruni marti, 5 noiembrie, începand cu ora 13.00, pentru indeplinirea procedurii legale.
Roxana Mînzatu are o experienţă vastă în domeniul fondurilor europene, dobândită atât în mediul privat, în cel nonguvernamental dar şi prin funcţii publice.
Foto: Facebook / Roxana Mînzatu