În luna septembrie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 8553 lei, cu 110 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2024. În același timp, câştigul salarial mediu net a fost 5228 lei, în creştere cu 70 lei (+1,4%), conform INS – Institutul Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 1626 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 3016 lei.
Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,8%.
În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie).
Acestea influenţează creșterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.
În luna septembrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 13,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 12,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
• între 4,0% și 8,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, telecomunicaţii;
• între 1,5% și 4,0% în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi de servicii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.
Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna august 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• 11,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
• între 4,5% și 9,5% în extracţia minereurilor metalifere, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din tutun;
• între 1,0% și 3,5% în transporturi pe apă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea băuturilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi aeriene
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+4,7%, ca urmare a reluării plății cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+2,3%). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistență socială (-0,4%).
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com