Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și secretarul apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, John Healey, au semnat, miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să întărească parteneriatul de lungă durată dintre România și Marea Britanie și să răspundă provocărilor actuale de securitate.
Evenimentul a avut loc într-un context ce subliniază valorile comune euro-atlantice ale celor două națiuni, precum și angajamentul ferm pentru consolidarea securității colective, transmite MApN.
„Este o mare onoare pentru mine să semnez, în numele Guvernului României, acest acord istoric. Este primul document pe care îl semnăm după reînnoirea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic din 2023, prin care se subliniază atât angajamentul ambelor părți față de valorile euro-atlantice, cât și dorința de a răspunde împreună provocărilor emergente de securitate”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Acordul semnat consolidează și extinde bunele relații existente în domeniul apărării în vederea abordării comune a problemelor strategice curente cu beneficii reciproce pentru cele două forțe armate. Acesta va aborda domenii precum: logistica și sprijinul pentru apărare, tehnologia, achiziții și dezvoltarea capabilităților, planificarea resurselor, comunicații și informatică, contracararea amenințărilor hibride, exerciții, operații internaționale sub mandat ONU, controlul armamentelor, formare și educație militară.
„Cooperarea dintre forțele armate române și cele britanice este una de tradiție. Britanicii sunt printre cei mai de încredere și apreciați parteneri ai noștri, care au fost mereu alături de România. Un exemplu concret este prezența constantă a Marii Britanii la misiunile de poliție aeriană și în structurile de comandă și control aliate de pe teritoriul național. Cu un război de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, la granița noastră, acest parteneriat solid contribuie la apărarea flancului estic”, a subliniat ministrul Tîlvăr.
Acordul va permite, de asemenea, consolidarea unor noi proiecte, precum cel al Centrului Regional de Instruire Maritimă în România, destinat pregătirii militarilor ucraineni și aprobat prin decizie a Parlamentului României. Centrul reprezintă un efort comun între Regatul Unit, România și alți aliați strategici, având ca obiectiv furnizarea de instruire esențială pentru forțele ucrainene în domeniul maritim.
În încheiere, ministrul Tîlvăr a subliniat angajamentul României de a accelera procesul de ratificare a acordului, cu scopul de a permite intrarea sa în vigoare în cel mai scurt timp posibil.
„Obiectivul nostru este clar: să întărim acest parteneriat strategic și să extindem colaborarea noastră practică, pentru beneficiul ambelor națiuni și pentru a contribui la o Alianță mai puternică și mai unită”, a conchis ministrul Tîlvăr.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com