Jurnalul Digital

AEP solicită verificări privind afișele electorale ilegale și plățile către influenceri din fondurile de campanie

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare al mandatarului financiar. De asemenea, a solicitat ANAF să verifice influencerii principali din România pentru a vedea dacă au fost plătite sume din conturile de campanie electorală ale candidaţilor, a declarat preşedintele AEP, Toni Greblă.

Întrebat de afişele cu Călin Georgescu apărute în ultima perioadă şi despre faptul că acesta a declarat la AEP zero cheltuieli în campania electorală, Toni Greblă a răspuns la Digi24: „Sesizările care au ajuns la Autoritatea Electorală Permanentă cu dovezi cu privire la faptul că în anumite localităţi, inclusiv pe panourile oficiale de afişaj ale competitorilor politici, au apărut afişe cu candidaţi care nu aveau inscripţionată identificarea, codul de identificare nu era inscripţionat al mandatarului financiar şi deci el era un afiş, ca să zic aşa, care era anonim. Am solicitat organelor de urmărire penală din localitatea din judeţele respective să facă verificări pentru a stabili unde au fost imprimate acele afişe, cine le-a plătit, pentru ca apoi să poată să facă o legătură de cauzalitate între cel care a comandat afişele, le-a utilizat şi un anume competitor politic şi în funcţie de asta să ia măsurile legale corespunzătoare”.

El a precizatcă AEP a solicitat ANAF să verifice influencerii principali din România pentru a vedea dacă au fost plătite sume din conturile de campanie electorală ale candidaţilor. „De asemenea, am solicitat ANAF pentru ca în mediul virtual să verifice la influencerii principali din România dacă au fost plătite sume din conturile personale sau din conturile de campanie electorală ale candidaţilor şi care eventual nu au fost transmise Autorităţii Electorale Permanente”.

„Acele sume trebuie comunicate şi ANAF, astfel încât numai ANAF are competenţa să verifice dacă aceştia au fost plătiţi pentru publicitate politică, de cine anume au fost plătiţi. Şi apoi, sigur, se face ancheta respectivă pentru a vedea ce legătură de cauzalitate este între cel care a plătit campania electorală în mediul online şi un candidat, un anume candidat la alegerile pentru preşedintele României”, a mai spus președintele AEP.

Potrivit acestuia, AEP a făcut și sute de sesizări la platformele media, la principalele platforme – Meta, Tiktok, Facebook şi altele atunci când a fost sesizată cu „posibilă reclamă politică care conţine defăimări, dezinformări, fake news-uri sau nu este însuşită de un anume competitor politic”, solicitând să le îndepărteze din mediul virtual.