Jurnalul Digital

Grindeanu respinge ideea unui premier tehnocrat: Am prefera un guvern politic

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi seară că social-democraţii nu susţin, în acest moment, ideea unui premier tehnocrat, reiterând preferinţa formaţiunii pentru un guvern politic. De asemenea, a transmis că PSD amână votul intern privind intrarea la guvernare.

Grindeanu a subliniat că „rocada este mult mai bună decât varianta unui technocrat” și că un astfel de scenariu depinde și de persoana propusă.

„Dacă se va ajunge, e un scenariu cu un mare «dacă», depinde şi cine este acel tehnocrat. Am prefera, aşa cum am spus, un guvern politic şi de aceea am şi fost de acord cu acel acord politic, de care ştiţi, care prevedea rocada la jumătatea acestei perioade”, a afirmat liderul PSD.

Acesta a adăugat că, în lipsa unei alte realități politice, PSD va merge mai departe cu planul deja agreat: „Și asta este soluţia pe care am acceptat-o. Hai să vedem. Dacă o să fim într-o altă realitate, să discutăm atunci”.

Întrebat dacă UDMR a susținut ideea rocadei, liderul PSD a răspuns afirmativ: „Da, a fost. La UDMR a fost vorba de altceva, nu de faptul că nu erau de acord cu rocada”.

În ceea ce privește scenariul tehnocrat, Grindeanu a fost tranșant: „Eu cred că este mult, mult, mult mai bună decât varianta unui technocrat”.

Votul PSD, amânat: „Niciuna din condiţii nu este îndeplinită”

În paralel, Grindeanu a explicat de ce PSD a decis să amâne votul intern prin care aproape 5.000 de delegați ai partidului ar fi urmat să decidă dacă formațiunea intră sau nu la guvernare. Potrivit acestuia, lipsa unui acord fiscal clar și absența unei propuneri ferme de premier au dus la blocaj.

„Noi mâine, aşa cum am spus, am fi avut programat un vot extins. Aproape un congres. Aproape 5.000 de oameni ar fi votat, care trebuiau să voteze în cunoştinţă de cauză, care trebuiau să voteze ştiind, pe de-o parte, măsurile fiscale şi, pe de altă parte, acordul politic. Niciuna din cele două condiţii în acest moment nu sunt îndeplinite”, a spus liderul social-democrat.

Acesta a menționat că, în momentul în care vor exista certitudini, partidul va relua consultările interne: „În momentul în care aceste două condiţii vor fi clare, vom reconvoca comitetele politice judeţene şi vom da un vot, aproape 5.000 de oameni, aşa cum am spus, dacă vom intra sau nu la guvernare”.

Totodată, Grindeanu a subliniat importanţa ca PSD să fie consultat în acest proces: „Trebuie să ţinem cont şi de Partidul Social Democrat. Trebuie să ţinem cont dacă se doreşte a se ţine cont de Partidul Social Democrat”.

Într-un comunicat oficial, PSD a anunţat că nu va cere membrilor un „vot în alb”: „PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absenţa unui plan fiscal agreat şi a unei propuneri de premier. Facem totodată un apel la preşedintele României şi la celelalte partide să aibă o atitudine constructivă”.

PSD organizase pentru vineri la ora 13:00 dezbaterea internă cu aproximativ 5.000 de membri din structurile locale și centrale, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare.

Dar pentru ca această dezbatere internă să poată avea loc, trebuiau îndeplinite două condiții esențiale:

1.         Stabilirea planului de măsuri fiscale

2.         Desemnarea premierului de către președintele României – Din păcate, acest lucru nu s-întâmplat, din cauze care nu țin de PSD.

”În aceste condiții, PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica. PSD a avut toată disponibilitatea să facă lucrurile să funcționeze. Am participat la grupurile de lucru de la Cotroceni și am manifestat flexibilitate în negocierile cu celelalte partide și cu președintele României”, a precizat PSD într-un comunicat.

”Facem totodată un apel la președintele României și la celelalte partide să aibă o atitudine constructivă pentru a ajunge la un consens rezonabil, astfel încât România să aibă cât mai repede un guvern funcțional. Fiecare zi care trece fără un guvern cu puteri depline agravează situația economică și îi afectează pe toți românii”, transmit liderii PSD.