Jurnalul Digital

După revocare, revenire: consilierii lui Iohannis revin în echipa lui Nicușor Dan

După un început de mandat marcat de promisiuni de reformă și oameni noi, Nicușor Dan a descoperit rapid că nu are echipa competentă necesară pentru Palatul Cotroceni, așa că a apelat la consilierii lui Klaus Iohannis, inclusiv pe cei demiși recent „la cerere” de interimarul Ilie Bolojan – dovadă că schimbarea promisă a rămas, deocamdată, doar în discursuri.

Noul președinte pare că nu vrea să piardă vremea cu inovații instituționale, așa că a mers la sigur: a ales vechiul. De la Cristian Diaconescu, fost consilier de siguranță națională, până la Delia Dinu, veterană a protocolului care a supraviețuit cu grație mandatelor Băsescu, Iohannis și acum Dan.

În loc să vină cu o echipă nouă așa cum a promis, Nicușor Dan pare că a scos de la naftalină aceeași listă de nume care au semnat ani la rând alături de Klaus Iohannis – doar că acum au antet nou pe ușă.

Lista reînvierii prezidențiale

Nicușor Dan a semnat opt decrete de numire, toate având un detaliu bizar în comun: toți consilierii numiți fuseseră demiși „la cerere” în urmă cu doar o lună, în timpul interimatului lui Ilie Bolojan, după demisia lui Klaus Iohannis.

Aceștia sunt:

  • Cristian Diaconescu – consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională
  • Mariana Costea – consilier prezidențial
  • Delia Dinu – consilier prezidențial
  • Luminița Teodora Odobescu – consilier prezidențial
  • Simona-Livia Maftei – consilier prezidențial
  • Lenuța Cobuz – consilier de stat
  • Gabriel-Cristian Pișcociu – consilier de stat
  • Cătălina Galer – consilier de stat

Privind mai atent numele celor ”proaspăt” numiți și corelându-le cu decretele de „eliberare la cerere” semnate de președintele interimar Ilie Bolojan, se conturează o realitate greu de ignorat: opt dintre consilierii și consilierii de stat renumiți de Nicușor Dan sunt exact aceiași pe care îi „restructurase” administrația interimară în luna mai.

E un soi de rotație în cerc, cu aceeași piesă reluată în alt decor. Cristian Diaconescu, omul responsabil cu siguranța națională, este replantat în aceeași funcție, în aceeași zi în care fusese anunțată oficial plecarea sa. Delia Dinu, șefa protocolului care a servit trei președinți, revine cu grație în același fotoliu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Luminița Odobescu, Simona-Livia Maftei, Mariana Costea – toate figuri vechi ale Cotroceniului, sunt puse din nou la locul lor, în ciuda formalității demisiei „la cerere”.

La nivelul consilierilor de stat, povestea se repetă aproape mecanic. Lenuța Cobuz, Gabriel-Cristian Pișcociu și Cătălina Galer au fost eliberați prin decret la final de mai, doar pentru a fi renumiți exact o lună mai târziu, în aceeași funcție, cu aceleași atribuții, în același birou. E ca și cum reforma a fost mimată pentru că o cerea decorul politic, dar în realitate, totul a fost pus pe „pause”, nu pe „stop”.

Singura care nu a fost chemată înapoi la masă este Ana Birchall – fostă consilieră prezidențială, fostă ministră. În rest, tot lotul „Iohannis 2.0” pare că a fost revalidat fără prea multe întrebări.

La doar câteva săptămâni după ce i-a concediat în numele unei „schimbări autentice”, președintele Nicușor Dan îi aduce înapoi în echipă pe consilierii fostului președinte Iohannis. Lipsa unei echipe proprii îl forțează pe liderul reformist să revină la vechile fețe, iar gestul ridică un semn de întrebare esențial: poate un președinte care nu-și găsește proprii oameni să conducă o reformă reală?

În loc de o curățenie generală la Cotroceni, am primit o rearanjare a mobilierului instituțional cu aceiași ocupanți. Reformă? Nu. Continuitate? Poate. Dar mai degrabă o reciclare politică elegant ambalată, care nu face decât să confirme ceea ce mulți bănuiau deja: că Nicușor Dan nu are echipă.

Promisiunile de schimbare ale președintelui Nicușor Dan s-au împiedicat rapid de realitatea administrației: lipsa unei echipe proprii, cu expertiză și anvergură, l-a forțat să revină la oamenii vechi ai sistemului.

Această revenire la oamenii vechi nu este doar un episod minor de administrație, ci o fisură vizibilă în imaginea de lider reformist pe care Nicușor Dan a încercat să o cultive. Când primul test de coerență între discurs și acțiune este ratat chiar la nivelul echipei prezidențiale, se pune firesc întrebarea: cât din ceea ce promite președintele este convingere reală și cât e doar strategie de campanie? În lipsa unor oameni proprii și a unui plan clar de guvernare, credibilitatea lui Nicușor Dan riscă să se erodeze rapid – nu din cauza atacurilor politice, ci din cauza propriilor contradicții. Pentru un lider venit pe valul schimbării, fiecare pas înapoi e mai greu de iertat.