Jurnalul Digital

„Litoralul pentru Toți” 2025: vacanțe cu până la 60% mai ieftine în septembrie

Programul „Litoralul pentru Toți” revine în septembrie 2025 cu vacanțe la Marea Neagră la prețuri reduse cu până la 60%. Turiștii pot alege sejururi în Mamaia, Vama Veche, Eforie, Mangalia și alte stațiuni, cu tarife pornind de la doar 53 de lei pe noapte.

Astfel, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia cu numărul 47 a programului „Litoralul pentru Toţi”, ce se va desfăşura în perioada 1-30 septembrie 2025.

Programul „Litoralul pentru Toţi”, unic în România şi susţinut exclusiv de mediul privat, fără bani de la buget, se desfăşoară neîntrerupt de peste 20 de ani şi este recunoscut ca o iniţiativă patronală stabilă şi credibilă. După un sezon cu taxe crescute şi campanii negative, acest program rămâne una dintre puţinele soluţii concrete prin care turiştii sunt readuşi la mare, iar sezonul turistic se prelungeşte până la finalul lunii septembrie. Iniţiatorul programului este Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Un context dificil pentru turismul românesc

Politica de acordare a voucherelor de vacanţă a fost modificată la începutul acestui an, în defavoarea turiştilor şi a operatorilor din turism. Începând cu 1 august 2025, TVA-ul pentru cazare a crescut de la 9% la 11%. În acelaşi timp, o campanie de denigrare desfăşurată online şi în mass-media la adresa litoralului românesc a pus o presiune suplimentară asupra destinaţiei, afectând direct opţiunea de cumpărare a turiştilor.

În acest climat economic şi social instabil, programul „Litoralul pentru Toţi” nu este doar o ofertă de vacanţe ieftine, ci un mecanism de rezilienţă şi solidaritate pentru întreaga populaţie, menit să:

  • ofere turiştilor pachete de vacanţă la preţuri accesibile
  • compenseze scăderea cererii generate de noile măsuri fiscale şi de reducerea stimulentelor;
  • asigure ocuparea capacităţilor disponibile în luna septembrie;
  • menţină unităţile deschise şi personalul activ;
  • atragă clienţi noi, care pot reveni şi în sezoanele viitoare.

Noutăţi ale ediţiei 2025

Această ediţie aduce o extindere vizibilă a programului în aproape toate staţiunile, în special în cele din sudul litoralului, precum Mangalia, Jupiter, Saturn şi Vama Veche, unde a fost mărit numărul de locuri alocate.

Spre deosebire de vârful sezonului, când preţurile sunt mai ridicate şi plajele sunt aglomerate, luna septembrie aduce tarife reduse cu până la 60%, o atmosferă mult mai relaxată şi servicii la aceleaşi standarde de calitate.

Tot mai multe hoteluri pun la dispoziţie pachete diversificate, de la cazare simplă la all inclusive, transformând extrasezonul într-o opţiune reală şi atractivă pentru orice categorie de turişti.

Tarife

Din analiza ofertelor pentru perioada 1-30 septembrie 2025 reiese clar accesibilitatea programului. Astfel, tarifele pentru o persoană pe noapte, defalcate pe staţiuni, sunt următoarele:

Eforie Nord, incepand de la 53 lei (fără masă) hotel de 2* şi 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;

Eforie Sud începând de la 81,5 lei (fără masă) hotel de 3* şi 336,5 lei (all inclusive) hotel de 3*;

Jupite: începând de la 70 lei (cu mic dejun) hotel de 3* şi 276 lei (all inclusive) hotel de 3*;

Venus începând de la 70 lei (fără masă) hotel de 3*;

Saturn începând de la 94,5 lei (fără masă) hotel de 2* şi 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;

Mangalia începând de la 101 lei (fără masă hotel de 3*;

Mamaia începând de la 69,5 lei (fără masă) hotel de 2* şi 332 lei (all inclusive) hotel de 3*;

Costineşti începând de la 88 lei (fără masă) hotel de 3*;

Vama Veche începând de la 79 lei (fără masă) hotel de 3*.

Tarifele pot creşte în funcţie de serviciile de masă şi clasificarea hotelului ales. Până în prezent 62 de unitâţi de cazare au lansat oferte pentru programul „Litoralul pentru toţi”, care pun la dispoziţia turiştilor aproximativ 3500 de locuri de cazare pe noapte.

„Turismul românesc se află într-un moment de cumpănă. Pe de o parte, operatorii se confruntă cu taxe mai mari, cu reguli schimbate chiar în timpul sezonului şi cu o campanie agresivă de denigrare a litoralului. Pe de altă parte, mediul privat rămâne unit şi caută soluţii concrete. «Litoralul pentru Toţi» nu este o simplă campanie de marketing, ci un angajament real faţă de turişti”, a declarat preşedintele FPTR, dr. ing. Dragoş Răducan.

”Luna septembrie aduce un litoral mai liniştit, mai accesibil şi la fel de frumos, motiv pentru care îi invităm pe toţi românii să profite de aceste oferte şi să redescopere Marea Neagră într-o atmosferă relaxată şi prietenoasă”, a adăugat acesta.

Preşedintele FPTR a precizat că, de-a lungul timpului, ”Litoralul pentru Toţi” s-a impus ca cel mai stabil şi credibil program de turism din România. An de an, mii de familii aleg sa beneficieze de aceasta iniţiativă coordonată exclusiv de mediul privat pentru a-şi planifica vacanţele la mare. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) îi încurajează pe turişti să îşi rezerve din timp sejururile şi să profite de avantajele oferite.

Rezervările se pot face direct la hoteluri sau prin agenţiile partenere, iar plata se poate face inclusiv cu vouchere de vacanţă. Lista unităţilor participante va fi publicată pe site-ul oficial FPTR: www.fptr.ro.

F.P.T.R., membră a Confederaţiei Patronale C.A.I.R., a fost înfiinţată în 1992 şi este reprezentativă din 2006 pentru sectorul turism, hoteluri şi restaurante. Reuneşte 3.286 de angajatori cu 59.255 de salariaţi, reprezentând 34% din forţa de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com