Jurnalul Digital

Ministerul Mediului avertizează: platformă falsă care promite înscriere contra cost în Programul Rabla

Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) trag un semnal de alarmă cu privire la o platformă online neautorizată care promite cetățenilor posibilitatea de a se înscrie rapid și contra cost în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice.

Conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu a depus marţi o plângere penală la DIICOT împotriva operatorilor unui site care gestionează o platformă neautorizată, ce promite cetăţenilor posibilitatea de înscriere rapidă şi contra cost în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice.

AFM arată că platforma respectivă induce în eroare persoanele interesate, sugerând că ar putea facilita înscrierea mai rapidă în programul derulat de AFM, deşi această procedură se realizează exclusiv prin aplicaţia oficială a Administraţiei Fondului pentru Mediu, gratuit şi fără intermediari.

Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice va debuta în data de 30 septembrie 2025, ora 10:00, iar înscrierile se vor putea face doar prin intermediul aplicaţiei oficiale puse la dispoziţie de AFM, pe site-ul www.afm.ro.

„Este revoltător şi profund nedrept ca persoane neautorizate să profite de încrederea şi dorinţa sinceră a cetăţenilor de a accesa programele noastre de mediu, promiţându-le, în mod fals, că pot obţine un loc asigurat sau o înscriere mai rapidă în schimbul unei sume de bani. Astfel de practici nu doar că induc în eroare oameni de bună-credinţă, dar subminează şi eforturile noastre de a menţine un sistem corect, gratuit şi transparent pentru toţi”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

De asemenea, Ministerul Mediului atrage atenția asupra platformei respective.

„Întotdeauna vom acționa cu fermitate împotriva tuturor celor care încearcă, într-un fel sau altul, să încalce legea și, la fel de grav, să inducă în eroare cetățenii. Este esențial ca oamenii să aibă încredere că statul le oferă șanse egale, corecte și sigure de a accesa aceste programe, fără costuri ascunse și fără intermediari. Felicit colegii din minister și AFM pentru reacția rapidă, este dovada că instituțiile pot colabora eficient în sprijinul cetățenilor, a precizat ministra Diana Buzoianu.

Ministerul transmite următoarele informații importante pentru acest program:

  • Înscrierea în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începe pe 30 septemnrie 2025, ora 10:00
  • Înscrierea se face exclusiv prin aplicația oficială AFM
  • Procedura este gratuită – nu există taxe sau intermediari
  • Evitați platformele false care promit înscrieri rapide contra cost
  • Pentru informații corecte și actualizate, urmăriți site-ul oficial AFM și pagina de Facebook a instituției.

Suma alocată sesiunii de înscriere este 200.000.000 lei, din care:

  • 80.000.000 lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid;
  • 120.000.000 lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Programul Rabla Auto 2025 oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, și achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante și mai eficiente energetic. Programul oferă o procedură simplificată și acces rapid la finanțare, solicitanții înscriindu-se direct în aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, www.afm.ro.

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea:

  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

Pentru detalii privind înscrierea în program și documentele necesare, vă rugăm să consultați site-ul oficial al Administrației Fondului pentru Mediu: https://www.afm.ro/rabla_auto_pf_ghid_finantare.php.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com