Jurnalul Digital

Incendiu devastator în București: Aerul este de 7 ori mai poluat decât limita admisă

Un incendiu de proporții izbucnit marți seară, 23 septembrie 2025, la o hală de depozitare din strada Fântânica (zona Antrefrig), în Sectorul 2 al Capitalei, continuă să fie un pericol major și miercuri dimineață.

Flăcările au mistuit aproximativ 7.000 de metri pătrați de construcții, în interior aflându-se alimente, băuturi și materiale inflamabile, inclusiv vopseluri.

Mobilizare masivă a pompierilor

În total, 26 de autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru a limita extinderea incendiului, iar în acest moment la fața locului acționează încă 14 echipaje. Peste 100 de pompieri au fost implicați în timpul nopții în lupta cu focul. Intervenția continuă și astăzi, cu sprijinul buldoexcavatoarelor care scot materialele ce întrețin arderea.

Potrivit ISU București-Ilfov, structura metalică a halei a cedat în urma temperaturilor extrem de ridicate și a fost distrusă în mare parte. Din motive de siguranță, în zonă au fost folosiți inclusiv roboți de stingere.

Poluare masivă

Incendiul din zona Pantelimon a generat un nor dens de fum vizibil de la kilometri distanță, iar aerul din București a devenit extrem de poluat. Ministerul Mediului a confirmat depășiri de până la șapte ori peste limita admisă a concentrațiilor de particule PM10 și PM2.5. La stația de monitorizare de pe Bd. Basarabia (B16), valorile au ajuns la 350 µg/m³.

Cele mai afectate zone sunt Mega Mall – Fântânica – Cimitirul Armenesc, unde fumul este dens și toxic. Din cauza vântului, norul de fum s-a extins treptat dincolo de sectoarele 2, 3, 4 și 5, afectând și sectoarele 1 și 6.

Au fost emise 4 mesaje Ro-Alert pentru locuitorii Capitalei, aceștia fiind sfătuiți să rămână în locuințe, să închidă ferestrele, să nu utilizeze aparatele de aer condiționat și, în cazul în care trebuie să iasă afară, să își protejeze nasul și gura cu materiale textile umezite.

Persoanele vulnerabile – copii, vârstnici, pacienți cu boli respiratorii sau cardiace – sunt îndemnate să evite expunerea.

Cauza incendiului, încă neclară

Surse apropiate anchetei susțin că hala era închiriată de o carmangerie și că pe acoperiș erau montate panouri fotovoltaice, de unde ar fi pornit incendiul. Informația nu a fost confirmată oficial de autorități.

Ministerul Mediului, Direcția de Mediu București și Garda Națională de Mediu monitorizează permanent calitatea aerului, un autolaborator mobil fiind amplasat în zona Vatra Luminoasă pentru măsurători suplimentare.

Incendiul din Sectorul 2 reprezintă în continuare un risc atât prin flăcările care nu au fost complet stinse, cât și prin poluarea masivă care afectează întreaga Capitală. Autoritățile transmit că siguranța cetățenilor rămâne prioritară și vor reveni cu noi actualizări pe măsură ce situația evoluează.

Foto: ISU B-IF