Președintele României, Nicușor Dan, a declarat la Euronews România că amânarea includerii României în programul Visa Waiver a fost influențată în primul rând de politica internă a Statelor Unite în materie de migrație, și nu de situația politică de la București.
„Decizia SUA de a suspenda includerea României în Visa Waiver a avut de-a face mult mai puțin cu situația politică din România, decât cu politica internă americană legată de migrație. A fost un mesaj de politică pe care SUA l-au dat societății americane”, a afirmat șeful statului.
Acesta a subliniat că România a avut „discuții foarte consistente” cu partenerii americani și s-a angajat să repatrieze cetățenii români găsiți fără acte legale pe teritoriul SUA, pentru a răspunde îngrijorărilor legate de fenomenul migrației.
În ceea ce privește vizita oficială în Statele Unite, Nicușor Dan a precizat că aceasta ar putea avea loc în primul trimestru al anului 2026. Președintele a menționat că dorește ca deplasarea să fie una „consistentă”, axată pe două direcții majore: securitate și economie.
„Pe securitate există o continuitate – România are în curs comenzi de echipamente militare din SUA și găzduiește câteva mii de soldați americani. Pe partea economică ne dorim investiții americane în domenii strategice, de la gazele din Marea Neagră până la IT și tehnologie”, a explicat acesta.
Șeful statului a adăugat că vizita la nivel prezidențial trebuie precedată de întâlniri tehnice, astfel încât discuțiile de la Washington să se poată concretiza în acorduri economice și de cooperare.
În luna martie 2025, Departamentul de Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat oficial că va reevalua statutul României în Programul Visa Waiver pentru a verifica conformitatea cu cerințele de securitate. Prin urmare, românii care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să continue să solicite viză.
“Guvernul SUA revizuiește recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români. Această pauză va rămâne în vigoare până când Statele Unite își finalizează revizuirea. Românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant („B”) corespunzătoare la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite”, a transmis Departamentul.
Programul Visa Waiver (VWP) este un program administrat de Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), în colaborare cu Departamentul de Stat, care permite cetățenilor țărilor participante să călătorească în SUA în scop turistic sau de afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile, fără a fi necesară obținerea unei vize. În schimb, aceste țări trebuie să ofere condiții similare pentru cetățenii americani. Pentru a fi acceptată în program, o țară trebuie să îndeplinească criterii stricte legate de securitate, controlul frontierelor, rata scăzută de refuz a vizelor și cooperarea în domeniul aplicării legii. Accesul în cadrul programului se face prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA), un proces de verificare online obligatoriu pentru toți călătorii eligibili.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com


