Jurnalul Digital

PSD votează împotriva tăierilor salariale propuse pentru 1 ianuarie

Un nou blocaj a apărut în coaliția de guvernare privind reducerea salariilor cu 10%. PSD a votat marți, în unanimitate, împotriva acestei măsuri.

În cadrul ședinței interne, social-democrații au decis că nu vor sprijini în niciun caz diminuarea salariilor de la 1 ianuarie.

Deși liderii coaliției au discutat împreună planul de diminuare a cheltuielilor din administrația centrală, negocierile ulterioare au generat tensiuni privind domeniile care ar putea fi exceptate.

Propunerea inițială prevedea o tăiere uniformă de 10% a fondului de salarii, însă în discuțiile dintre lideri s-a cerut păstrarea veniturilor pentru militari și profesori. PSD a transmis că, dacă se acceptă excepții, acestea trebuie extinse și către medici, polițiști și alte categorii esențiale, altfel partidul nu poate susține pachetul de reduceri.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reiterat poziția fermă a partidului: social-democrații acceptă diminuarea cheltuielilor, dar nu prin tăierea salariilor. El a precizat că statul ar economisi aproximativ 10 miliarde de lei prin aplicarea acestei reduceri, însă suma poate fi obținută prin alte metode. „Nu e nevoie să tăiem salariile profesorilor, ale medicilor, ale polițiștilor sau ale cadrelor militare”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a explicat că soluția corectă o reprezintă reorganizarea instituțiilor și eliminarea suprapunerilor administrative, nu reducerea veniturilor angajaților. Ca exemplu, el a menționat structurile din transporturi, unde CNAIR a fost divizată pentru a înființa CNIR la cererea PNRR, măsură care a dus la costuri suplimentare prin dublarea unor structuri de conducere și a spațiilor administrative. „Pot fi găsite soluții care să ducă la comasări de instituții fără disponibilizări. Reducerile de personal trebuie să fie excepții”, a subliniat Grindeanu.

Acesta a subliniat că, în contextul actual, în care „viața românilor este mult mai grea decât anul trecut”, o tăiere a salariilor ar accentua dificultățile economice. „PSD nu susține acest lucru și sunt convins că și partenerii de coaliție vor înțelege că trebuie găsite alte metode”, a spus liderul social-democrat, adăugând că economia totală necesară – aproximativ 12 miliarde de lei, dacă se include și administrația locală – poate fi obținută din alte capitole de cheltuieli.

Grindeanu a ținut să amintească și faptul că PSD, în perioadele în care s-a aflat la guvernare, a crescut salariile, nu le-a redus. „Noi nu suntem PDL și Băsescu”, a afirmat acesta, subliniind că partidul nu va susține politici de austeritate care afectează veniturile angajaților.

Foto: Freepik  www.freepik.com