Jurnalul Digital

PSD: Programul de stimulare economică, „singura reformă autentică” discutată în Coaliție

Partidul Social Democrat anunță că va susține în Parlament pachetul guvernamental privind reducerea cheltuielilor din administrație doar în condițiile în care acesta va fi însoțit de măsurile PSD pentru stimularea economiei naționale.

Social-democrații subliniază că cele două componente nu pot fi separate și trebuie aplicate împreună.

PSD consideră că programul pe care l-a propus în urmă cu 6 luni reprezintă singura reformă autentică dezbătută în cadrul Coaliției, pentru că vizează o creștere a veniturilor la bugetul de stat, nu prin majorări de taxe și impozite, ci prin încurajarea și dezvoltarea activităților economice.

Potrivit PSD, reforma propusă încă din septembrie 2025 este absolut necesară și nu mai poate fi amânată, mai ales în contextul măsurilor de austeritate care au dus la reducerea semnificativă a consumului, la prăbușirea puterii de cumpărare a populației și la încetinirea creșterii economice.

Social-democrații salută faptul că, în prezent, în Coaliție s-a ajuns la un consens privind necesitatea unor măsuri de stimulare economică. Totodată, PSD consideră de neînțeles opoziția manifestată anterior de unii parteneri de guvernare față de soluțiile propuse, deși, din perspectiva doctrinei lor politice, ar fi trebuit să susțină o reformă favorabilă mediului de afaceri.

”Dacă programul ar fi fost aplicat în ultimele 6 luni economia românească ar fi beneficiat de  mai multe miliarde de euro în investiții noi, de crearea a zeci de mii de locuri de muncă stabile și bine plătite, de stimulente pentru zeci de mii de microîntreprinderi și s-a fi pus bazele pentru  creșterea producției naționale în domeniile în care România importă foarte mult din afară”, transmite PSD.

Foto: Freepik  www.freepik.com