Jurnalul Digital

PSD: Ajutoare în două tranșe pentru pensionari și scutiri de taxe pentru mame și veterani

Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), a prezentat, pe pagina sa de Facebook, un set de măsuri sociale propuse de Partidul Social Democrat, denumit „Pachetul de Solidaritate”, destinat categoriilor considerate cele mai vulnerabile din societate.

Conform acestuia, Pachetul de Solidaritate propus de PSD este o soluție de urgență pentru cei care au cea mai mare nevoie:

  • MAME în concediu maternal – scutire de la plata CASS;
  • VETERANI – scutire de la plata CASS;
  • PENSIONARI cu pensii mici:
    • 1000 lei – 500 lei în aprilie și 500 în decembrie, pentru pensionari cu o pensie mai mică de 1500 lei.
    • 800 lei – 400 lei în aprilie și 400 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 1501 lei și 2000 lei
    • 600 lei – 300 lei în aprilie și 300 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 2001 și 3000 lei
  • COPII cu dizabilități: mărirea indemnizației de handicap;
  • FAMILII vulnerabile: mărirea sprijinului pentru copiii de grădiniță ai familiilor beneficiare de VMI și mărirea sprijinului pentru familiile cu 2 sau mai mulți copii beneficiare de VMI (Venitul Minim de Incluziune).

Inițiativa este prezentată drept o soluție de urgență pentru reducerea presiunii financiare asupra categoriilor sociale cu risc ridicat de sărăcie și excluziune.

”Pentru milioane de români, costul vieții a devenit mai apăsător în ultima perioadă. Pachetul de Solidaritate propus de PSD este o soluție de urgență pentru cei care au cea mai mare nevoie. Știu că nu poate acoperi toate lipsurile. Și știu că e nevoie să facem mai mult, dar facem ce putem ca să menținem nu doar un echilibru bugetar, ci și pe cel social. Ne pasă de cei vulnerabili, iar Ministerul Muncii este pregătit și dator să implementeze Pachetul de Solidaritate imediat ce va fi asumat la nivelul coaliției și adoptat de Guvern”,  a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

”Indiferent cat de dure sunt măsurile pentru diminuarea deficitului, nu putem sa nu ne gândim că sunt pensionari cu pensii mici, copii cu dizabilități, mame cu copii, veterani, persoane cu dizabilități care au nevoie de sprijinul statului”, a adăugat ministrul.

”Când oamenii au nevoie de ajutor, nu putem și nu trebuie să fim indiferenți!”, a subliniat Manole.

PSD susține adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.

PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă.

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap.

Concret, este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.

În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane, după cum urmează:

– 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;

– 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;

– 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;

De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie. Deasemenea, PSD susține ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educației, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ.

Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Aprobarea acestor pachete este necesară și trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.

PSD va insista pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură și menținerea cuantumului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025. PSD consideră că, pentru a susține aceste investiții, autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili.

Foto: Freepik  www.freepik.com