Jurnalul Digital

Acord între ASF și transportatori privind tarifele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis că a avut, pe parcursul ultimelor zile, mai multe runde de discuții și consultări cu reprezentanții transportatorilor din România, precum și cu cei ai companiilor de asigurări.

Autoritatea a creat astfel un cadru mai amplu de analiză și de identificare a unor soluții concrete și sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la polițele RCA.

ASF precizează că a luat în considerare, împreună cu partenerii de dialog, toate abordările posibile ca răspuns la solicitările transportatorilor. Autoritatea are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acțiune care cuprinde și activități care, în bună măsură, urmau să fie adoptate de către ASF în perioada imediat următoare.

Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de polițe RCA se numără:

  • Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
  • Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
  • Revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale.

În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință.

ASF transmite că discuțiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluționarea problemelor ridicate de reprezentanții transportatorilor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.