Jurnalul Digital

Austria anunţă că este de acord cu aderarea deplină a României la Schengen

Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. Ministrul de interne Gerhard Karner va informa miercuri parlamentul de la Viena, iar decizia Consiliului JAI este aşteptată joi.

„Putem face următorul pas la Consiliul UE (Justiţie şi Afaceri Interne)”, a declarat ministrul de interne Gerhard Karner într-un comunicat emis de ministerul său.

„După Schengen Air, Schengen Land este acum deschis României şi Bulgariei”, a precizat Karner, adăugând că insistenţele Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de imigranţi prinşi în apropierea frontierei Austriei cu Ungaria, cea mai comună rută de intrare în ţară. „Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus Karner, citând un bilanţ de 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

România şi Bulgaria au intrat doar parţial în Schengen în luna martie, cu graniţele martime şi aeriene, în urma unui acord cu Austria, care s-a opus iniţial aderării lor pe motiv că trebuie să facă mai mult pentru a preveni imigraţia ilegală.

Ministrul de interne Gerhard Karner îşi va anunţa miercuri decizia în parlament. „Austria s-a impus cu o politică europeană dură, dar constructivă, pentru a face ţara noastră şi Uniunea Europeană mai sigure”, a explicat Karner. Doi ani de „negocieri dure, dar constructive” au culminat cu un alt punct important, pachetul privind protecţia frontierelor.

În urmă cu doi ani, Austria şi Ţările de Jos nu au fost de acord cu extinderea spaţiului Schengen la România şi Bulgaria.

Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.

Integrarea României în spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre, va contribui la diminuarea dezavantajelor și pierderilor economice suportate de companiile românești exportatoare, prin eliminarea controalelor la granițe. Această măsură va simplifica fluxurile comerciale și va sprijini competitivitatea firmelor pe piețele europene.