Jurnalul Digital

Avocatul Poporului atacă la CCR ordonanța care elimină plata primei zile de concediu medical

Avocatul Poporului a sesizat marți Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la ordonanța de urgență prin care a fost eliminată plata primei zile de concediu medical, apreciind că măsura încalcă mai multe prevederi constituționale fundamentale, inclusiv dreptul la ocrotirea sănătății, protecția socială și principiul securității juridice.

Astfel, a trimis la CCR documentul prin care sesizează instituţia în legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor articolului II din Ordonanta de urgenţă nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, considerând că acesta „contravin prevederilor constitutionale, ale articolul 1 alin 5 referitor la principiul securităţii juridice şi al previzibilităţii normei, articolul 34 privind ocrotirea sănătăţii, articolul 44 privind dreptul de proprietate privată şi articolul 47 referitor la protecţia socială a cetăţenilor, precum şi articolul 115.

Potrivit articolului amintit, pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026-31 decembrie 2027, indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (…)  privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (…) se calculează şi se plătesc prin diminuarea cu o zi şi se suportă de către angajator, din a 2-a zi până inclusiv în a 6-a zi de incapacitate temporară de muncă (…) şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând ziua următoare celor suportate de angajator, până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia. În cazul indemnizaţiilor suportate integral potrivit legii din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, acest luccru se realizează din a 2-a zi a incapacităţii temporare de muncă. 

Articolul mai prevede că perioadele de diminuare a indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit precizărilor mai sus menţionate constituie stagiu de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, cu menţinerea calităţii de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Modalitatea de punere în aplicare a prevederilor alineatului 1 se aprobă prin normele de aplicare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă, respectiv 1 februarie 2026.

Potrivit sesizării Avocatului Poporului, CCR a reţinut, în jurisprudenţa sa recentă că, pentru a beneficia de asigurare de sănătate, trebuie plătită o „primă” de asigurare, denumită contribuţia de asigurări sociale de sănătate, care are o destinaţie specială, iar sumele rezultate se constituie venit la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).

„Astfel, plata contribuţiei garantează persoanei în cauză, salariat sau pensionar, calitatea de asigurat la sistemul public de sănătate. Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident şi asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu se realizează pe baza participării obligatorii la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, notează Avocatul Poporului.

AP arată că, în considerentele aceleiaşi decizii, Curtea a stabilit: „Consacrarea prin lege a asigurărilor sociale presupune drepturi şi obligaţii atât pentru asigurat, cât şi pentru stat, esenţială fiind acoperirea unui risc în cazul producerii anumitor evenimente ce privesc sănătatea asiguraţilor. Dreptul la ocrotirea sănătăţii impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viaţa şi integritatea corporală”.

Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că „plata contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate asigură atât finanţarea sistemului de sănătate, cât şi accesul la servicii medicale pentru asiguraţi. Cu alte cuvinte, contribuind la FNUASS, contribuabilii beneficiază, atunci când au nevoie, de consultaţii gratuite la medicul de familie, medicamente gratuite sau compensate, investigaţii medicale şi spitalizare”, precizează Avocatul Poporului. 

”Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, observăm că întrucât plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligatorie şi conferă persoanei calitatea de asigurat, iar Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate este constituit tocmai pentru a proteja asiguraţii în caz de boală, rezultă că statul, prin mecanismele sale legale şi instituţionale, are obligaţia de a asigura plata prestaţiilor aferente acestei protecţii, inclusiv a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, că expresie a dreptului asiguratului la beneficii corespunzătoare contribuţiei achitate”, mai transmite sursa citată.

În sesizare, Avocatul Poporului mai precizează că: ”faptul ca prima zi de indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca nu este remunerata aduce atingere pe de-o parte principiului securitatii juridice, intrucat cetateanul care și-a achitat contributiile sociale conform legii are așteptarea legitima ca, in momentul survenirii riscului asigurat (boala), protectia oferita de stat sa fie completa, nu fragmentata arbitrar, iar pe de alta parte, dreptului la sanatate, intrucat acest aspect se circumscrie obligatiei pozitive a statului de ocrotire a dreptului la sanatate”.

Avocatul Poporului mai arată că măsura din art. II din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 91/2025 apare ca fiind contrară Convenției europene pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, deoarece rupe justul echilibru dintre interesul general al comunitățtii și imperativul protejarii drepturilor fundamentale ale individului. Prin urmare, statul nu poate invoca libertatea de configurare a sistemului de securitate socială pentru a anihila protecția în momentele de maximă vulnerabilitate ale individului, deoarece orice marjă de apreciere legislativă se oprește acolo unde începe atingerea substanței dreptului.

Avocatul Poporului apreciază că argumentele invocate susțin neconstituționalitatea prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 91/2025, față de art. art. 1 alin. (5), art. 34 alin. (1), ale art. 44, ale art. 47 alin. (1), precum și ale art. 53 din Constituție și solicita Curții Constituționale pronunțarea unei decizii de admitere a excepției de  neconstituționalitate.

Sistemul de concedii medicale din România s-a modificat semnificativ de la 1 februarie 2026, odată cu aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 91/2025, adoptată de Guvern la finalul lui decembrie 2025. Noua reglementare stabilește că prima zi de concediu medical nu mai este plătită pentru certificările eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, o măsură temporară menită să reducă concediile medicale scurte și abuzive.

Noua schemă de plată funcționează astfel:

  • Ziua 1 din concediu medical rămâne neplătită;
  • Zilele 2–6 sunt plătite de angajator;
  • De la a 7‑a zi încolo, indemnizația este suportată din bugetul FNUASS.

Această schimbare se aplică indiferent de motivul medical sau durata concediului. Pentru anumite tipuri de concedii care erau plătite integral din FNUASS (de exemplu, concediul de maternitate sau alte categorii legale), regula privind prima zi neplătită se aplică similar: indemnizația este calculată și plătită cu o zi mai puțin față de vechea practică.

Foto: Freepik  www.freepik.com