Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat joi că bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament şi 39 milioane lei credite bugetare, pentru a asigura continuitate în acordarea materialelor şi prestărilor de servicii medicale, dar şi pentru plata cheltuielilor aferente personalului propriu al caselor de asigurări de sănătate şi al CNAS.
Conform ministrului, ”suma alocată astăzi va permite pentru trimestrul IV din 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice de la 4,5 la 5 lei, menţinerea valorilor punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară, precum şi a valorii lunare pentru asistenţa medicală dentară”.
”Este o decizie firească, care indică normalitatea în acest sector: asigurăm predictibilitate financiară, care să se traducă în condiţii mai bune de tratament şi prevenţie pentru pacienţii din România”, spune ministrul Finanţelor.
Marcel Boloş subliniază că dovada că nu sunt vorbe goale se află în contul de execuţie bugetară, care arată că peste 6 miliarde lei pleacă lunar de la Ministerul Finanţelor către sănătate, pentru a asigura buna funcţionare a spitalelor, ambulatoriilor de specialitate, plata medicamentelor, asigurarea banilor pentru programele de boli cronice, plata medicilor de familie şi multe alte categorii de cheltuieli pe deplin necesare celor care sunt bolnavi şi în suferinţă.
”Comparativ cu anul trecut, avem o creştere de aproximativ 30% a cheltuielilor Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, a adăugat ministrul, pe pagina sa de Facebook.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com