Jurnalul Digital

Când va fi gata ultimul tronson din Autostrada „Moldovei” A7

Miercuri, 22 noiembrie, a fost semnat ultimul contract pe tronsoanele finanțate din PNRR pe Autostrada „Moldovei” A7 (Ploieşti – Paşcani), în valoare de aproape 1,1 miliarde de lei pentru tronsonul 3 Pietroasele – Buzău (13,9 km). Acesta va trebui finalizat în termen de 20 de luni.

La eveniment au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Contractul pentru cei 13,9 km de la Pietroasele la Buzău costurile a fost semnat cu Asocierea Nurol Inşaat Ve Ticaret A.S.- Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. pentru suma de 1.093.470.823,76 Lei fără TVA.

Astfel, toţi cei 320 de kilometri ai autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani sunt în execuţie.

Premierul Marcel Ciolacu a spus că Autostrada Moldovei are finanțare din PNRR și se construiește în ritm accelerat, iar anul viitor este așteptat un adevărat record cu 250 de kilometri de austostradă dați în folosință.

”Este foarte adevărat că împreună cu domnul ministru Sorin Grindeanu şi cu echipa de la CNAIR, domnul director Pistol, acum un an și ceva am fost tot la Buzău și am semnat primul lot din cele 13 loturi care constituie Autostrada A7, de fapt Autostrada Moldovei, mult-promisa autostradă a Moldovei de 30 şi ceva de ani. Echipa coordonată de către ministrul Sorin Grindeanu a reușit nu numai să deblocheze absolut toate licitațiile și să le încheie, astăzi, în ceea ce privește ultimul lot, dar a reușit ca toate să fie în derulare și în execuție în acest moment. Din informațiile mele, parcă doar la lotul 2 este o anumită întârziere, unde unul dintre participanți a şi anunțat că va încerca să recupereze decalajul. În rest, pe toate loturile, constructorii implicați sunt în termenele asumate și chiar le-au depășit”, a afirmat premierul.

”Anul acesta, domnul Grindeanu și echipa sa vor mai semna încă aproape 60 de km de autostradă şi vor da în folosință 100 de km de autostradă și drum expres. De foarte mult timp nu s-a mai întâmplat acest lucru în România. Mă bucur că am reușit să deblocăm infrastructura mare. Toată Autostrada Moldovei este prinsă în PNRR, este din fonduri europene, ca să înțelegem adevărata importanță a PNRR-ului şi, din cifrele pe care le am eu, dar sigur domnul ministru Grindeanu să detalieze, anul viitor o să finalizăm aproape 250 km de autostradă și de drum expres”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Noul contract din A7 va avea o durată de execuţie de 20 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani.

”Prin semnarea ultimului lot din Autostrada A7, de 13,9 km, am încheiat astăzi seria contractelor necesare pentru a finaliza borna din #PNRR prin care primim finanțare pentru acest proiect. Lotul Pietroasele – Municipiul Buzău era ultimul din Autostrada A7 pe care nu au fost demarate lucrările, din cauza unor multiple și succesive contestații. Pentru cei 13,9 km costurile sunt de aproximativ 1,09 miliarde lei (fără TVA) și lucrările urmează să fie realizate în 20 de luni”, a spus ministrul.

Conform ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, în prezent, situația pe celelalte 12 loturi din A7 este următoarea:

  • Ploiești – Buzău (63,25 km)

Lotul 1 (Dumbrava – Mizil): 21 km. Stadiul fizic al execuției: 25% (contract semnat în 16.06. 2022). Lucrările trebuie finalizate până în octombrie anul 2024.

Lotul 2 (Mizil – Pietroasele): 28,35. Stadiul fizic al execuției: 20,5 % (contract semnat în 7.06.2022). Lucrările trebuie finalizate până în octombrie 2024.

  • Buzău – Focșani (82,44 km)

Lotul 1 (Buzău – Vadu Pașii): 4,6 km. Stadiul fizic al execuției: 21 % (contract semnat în 06.09.2022). Lucrările trebuie finalizate până în august 2024.

Lotul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat): 30,8 km. Stadiul fizic al execuției: 22% (contract semnat în data 12.01.2023). Lucrările trebuie finalizate până în aprilie 2025.

Lotul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni): 36,1 km. Stadiul fizic al execuției: 22% (contract semnat în 12.01.2023). Lucrările trebuie finalizate până în aprilie 2024.

Lotul 4 (Mândrești Munteni – Focșani): 10,94 km. Stadiu fizic al execuției: 24% (contract semnat în 06.09.2022). Lucrările trebuie finalizate până în august 2024.

  • Focșani – Bacău (95,9 km)

Lotul 1 (Focșani – Domnești Târg): 35,6 km. Stadiul fizic al execuției: 9,5% (contract semnat in data de 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în septembrie 2025.

Lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni): 38,78 km. Stadiul fizic al execuției: 2% (contract semnat in data de 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.

Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău): 21,52 km. Stadiul fizic al execuției: 1,25% (contract semnat în 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.

  • Bacău – Pașcani (77,38 km)

Lotul 1 (Săucești – Trifești): 30,3 km. Stadiul fizic al execuției de 2,9% (contract semnat in data de 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în luna noiembrie 2025.

Lotul 2 (Trifești – Gherăeşti): 18,99 km. Stadiul fizic al execuției de 1% (contract semnat în 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.

Lotul 3 (Mircești – Pașcani): 28,09 km. Stadiul fizic al execuției: 1,2% (contract semnat în 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.