Jurnalul Digital

Câte firme s-au înregistrat în e-Factura

Peste 137.000 de firme, din cele aproximativ 700.000 din România care depun bilanț, s-au înregistrat deja în sistemul naţional de facturare electronică RO e-Factura, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Sistemul de transmitere electronică în mediu XML a e-Facturii la ANAF a devenit obligatoriu pentru livrările/plățile între firme la 1 ianuarie. De la această dată este obligatorie doar raportarea la ANAF a facturilor B2B. Iar de la 1 iulie acesta devine singurul sistem de facturare între firme în România.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenţie și se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepţie, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

În acest context, Ministerul Finanțelor și ANAF au lansat un Ghid privind utilizarea sistemului naţional de facturare electronică RO e-Factura. Îl puteți găsi AICI.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com