Jurnalul Digital

Cine sunt noii membri propuși la Curtea de Conturi

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, marți în şedinţă comună, pentru unele numiri la ANCOM şi Curtea de Conturi. Astfel, partidele politice și-au făcut o listă cu persoanele nominalizate, care urmează să fie audiate marți, la Parlament, în comisiile de specialitate.

Potrivit unor surse parlamentare propunerile sunt:

  • Senatorul Ion Mocioalcă este propunerea PSD pentru funcția de vicepreședinte. Numirea acestuia în noua demnitate ar însemna întreruperea mandatului său de senator, după 23 de ani (6 mandate de activitate parlamentara).
  • Aurelian Bădulescu (PSD) – fost viceprimar al Capitalei. De-a lungul timpului acesta s-a remarcat în mai multe scandaluri, inclusiv la primărie, printre care o altercație cu Gabriel Mutu (fost primar Sector 6), altădată l-a îmbrâncit pe Nicușor Dan la o conferință de presă unde a apărut cu un dulap. El a depus, în 2021, și o plângere penală la DNA împotriva edilului Bucureștiului. Totodată, fostul viceprimar este cercetat pentru abuz în serviciu, fals, uz de fals și uzurpare de calități oficiale după ce, în noaptea de 11 spre 12 august 2018 a decis ridicarea unei scene improvizate de protestatari dintr-o rulotă si a auto-utilitară, în Piața Victoriei. În 2020 a candidat și a pierdut alegerile pentru funcția de primar la Sectorul 3.
  • Ștefania Ferencz (PNL) – a fost 12 ani şefă de cabinet a primarului Emil Boc la Cluj, a fost secretar general al Ministerului Transporturilor şi, până la 1 septembrie a.c., secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.
  • Lucian Heiuș (PNL) – fost șef al ANAF și actual secretar general al Ministerului Finanțelor.
  • Lacziko Enikő Katalin (UDMR) – ocupă în prezent funcţia de secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
  • Și AUR își va desemna un consilier.

Mandatul lor este de 9 ani și vor putea beneficia de pensii de serviciu (pensie specială).

La Curtea de Conturi expiră mandatele lui Vasile Cosmin Micula – vicepreşedinte, precum şi consilierilor Attila Deszi, Anca Constanţa Donovici, Dan Firţescu, Ileana Manuela Pieleanu, Marius Vorniceanu.

Curtea de Conturi este instituția care controlează modul de administrare și întrebuințare a banilor publici de către instituții, având un rol-cheie în statul român.