Jurnalul Digital

Ciolacu: De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice intră în vigoare neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei

Decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, o măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, cât şi pentru cel de apărare şi ordine publică, intră în vigoare marţi – 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, a afirmat Premierul Marcel Ciolacu.

„Astăzi, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, intră în vigoare şi decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. O măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, dar şi pentru cel de apărare şi ordine publică şi care completează reforma pensiilor intrată în vigoare la 1 septembrie, prin care am eliminat inechităţile şi am făcut dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Premierul a precizat că astfel de măsuri se adaugă altor decizii de protecţie socială promovate de Guvern pentru vârstnicii cu venituri mici.

„De aceea, am decis creşterea unor plafoane de venituri pentru care pensionarii primesc sprijin pentru achiziţia de alimente şi medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire. Prin toate aceste măsuri şi reforme, cred că am demonstrat că prezenţa noastră la guvernare reprezintă cea mai sigură garanţie pentru pensionari că interesele lor sunt apărate şi corect reprezentate în actul de guvernare. Pentru că asta înseamnă respect faţă de cei care au muncit o viaţă! La mulţi ani, tuturor părinţilor şi bunicilor noştri!”, a spus Marcel Ciolacu.

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com