Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la lansarea proiectului de construcție a unui corp nou de spital de psihiatrie pentru copii în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, că trebuie să vorbim serios despre bolile mintale cauzate de abuzul de droguri, alcool sau medicamente, chiar și în rândul copiilor și tinerilor.
”Am venit astăzi aici pentru că îmi doresc ca lumea să vadă ce înseamnă atunci când statul și privatul își dau mâna pentru un bine comun. Sunt multe lucruri care trebuie reglate în relația dintre stat și mediul privat. De multe ori, relația dintre aceştia arată ca un fel de luptă între doi gladiatori. Doar că din această luptă nu se naște nimic. Se naşte doar frustrare și ură reciprocă. În schimb, din dialog și cooperare, pot rezulta proiecte esențiale care nu doar rezolvă probleme, ci și salvează vieți, la propriu! Iar aici vorbim chiar de vieți de copii. De aceea, vreau să îi mulțumesc lui Codin Maticiuc și Fundației Metropolis pentru invitaţie şi mai ales pentru inițiativa de a construi un nou corp de spital chiar în curtea spitalului Obregia. Vorbim despre o viitoare unitate sanitară în care vor fi tratați copiii și tinerii cu tulburări mintale”, a afirmat Premierul.
El a atras atenția că peste 5 mii de copii cu astfel de probleme sunt tratați astăzi într-o clădire veche de o sută de ani.
”Asta, vă spun cu toată sinceritatea, chiar dacă astăzi reprezint statul român, este o rușine pentru statul român, stat care pompează lunar în sănătate peste 1,2 miliarde de euro. După 30 de ani, am început, în sfârșit, să construim 3 spitale regionale, mult-promise în toţi aceşti 30 de ani, și mai mult de 20 de spitale în toată țara, prin PNRR. La fiecare proiect am insistat să fie bani atât din bugetul de stat, dar mai ales să fie bani din PNRR, pentru că, astfel, am impus un ritm de implementare până în anul 2026. Tot ceea ce se mişcă acum, se mişcă pentru că am schimbat ritmul de implementare. Eu, unul, m-am săturat să mi se explice, o jumătate de oră sau o oră, de ce nu s-a putut face un lucru, de ce a trebuit schimbat de zece ori caietul de sarcini, de ce a trebuit nu ştiu la ce consiliu, unde se contestă, să dureze un an şi jumătate. Nu există această crăpătură; nu mai există această scuză din partea statului român, pentru că toate aceste sume în domeniul de sănătate, în infrastructura din sănătate, au un dead-line de implementare până în 2026 şi toate sunt granturi”, a transmis șeful Executivului.
Conform acestuia, statul român nu are capacitatea de a face într-un timp scurt tot ceea ce n-a făcut de la Revoluție încoace. ”De aceea, vreau să sprijin cu toată puterea mea astfel de proiecte. Atunci când privatul vrea să facă bine, statul trebuie să fie receptiv. Acum vreo doi ani, mai mult, cred că 3 ani, Codin mi-a explicat cum plătea taxe la stat pentru că ajuta statul. Normal că am făcut ochii mari. Habar nu aveam. Mi s-a părut de bun simţ să fac, împreună cu domnul Simonis, acea modificare legislativă, chiar dacă este unică în interiorul Uniunii Europene. Pentru că, şi noi, în România, eram la indolenţă unici în interiorul Uniunii Europene. Așa s-a ajuns să facem împreună o lege prin care toate fundațiile care investesc în sănătate își pot recupera TVA-ul. Cred cu tărie că un stat modern trebuie să dea excepţii fiscale. Un stat modern nu trebuie să dea excepţii fiscale fără să spună pe ce perioadă. Cei 30 de ani, când se dădeau excepţii fiscale în funcţie de anumite interese, atât de către Guvern, cât şi de Parlament, trebuie, din punctul meu de vedere, să ia sfârşit. De aceea nu suntem un partener serios în faţa Comisiei Europene şi de aceea nu avem credibilitatea necesară în faţa Comisiei, pentru că am făcut jocurile nu în funcţie de nevoile statului, ale românilor şi ale societăţii, am făcut aceste jocuri în funcţie de cum am crezut noi că vom putea obţine anumite voturi. Acest suport fiscal s-a dovedit esențial pentru a-i încuraja pe toți cei care îşi doresc să investească în infrastructura sanitară. De fapt, acesta este doar un exemplu de bune practici, în care statul nu a fost obtuz la o cerință legitimă venită din mediul privat.”
”O să-l invoc şi eu pe domnul Ion Ţiriac. Normal că a venit şi domnul Ţiriac cu aceeaşi solicitare, pentru infrastructura în domeniul sportului. Normal că domnul Ţiriac mi-a spus: ”Marcele, tu nu vezi că noi nu avem o sală polivalentă în Bucureşti?” – şi mă bucur că e aici primarul general. Şi, atunci, cred că putem împreună, avem un proiect pe care domnul Ţiriac doreşte să îl finanţeze, să facem excepţii fiscale pe proiecte. Aşa funcţionează un stat modern: se depun proiecte, se analizează priorităţile unei comunităţi, ale unei ţări şi nevoile unde statul nu a acoperit acel domeniu sau acea nişă – cum avem şi în cazul copiilor care au picat în capcana drogurilor, de exemplu -, statul trebuie să fie receptiv şi acolo vii cu facilităţi fiscale. Nu vii cu facilităţi fiscale înainte de alegeri ca să bucuri anumite comunităţi, de fapt, să-i păcăleşti, pentru că, pe termen lung, aceste lucruri duc la o societate nesustenabilă”, a adăugat Marcel Ciolacu.
El este convins că acest spital va prinde repede contur. ”Cum era şi normal, l-am întrebat (pe Codin Maticiuc – n.red.) și când se va termina acest spital; și, după cum îl cunoaşteţi mulţi dintre dumneavoastră mai bine decât mine, mi-a răspuns pe șleau: ”Teoretic, în doi ani și jumătate. Practic, când o vrea Dumnezeu pentru că nu avem toți banii”. Eu, Codin, îţi voi sta alături şi mă voi implicat cu tot ceea ce pot ca să ducem această promisiune şi ca să finalizezi acest proiect împreună cu echipa ta, în doi ani şi jumătate. Și spun asta pentru că acest spital nu este o simplă clădire. Aici vor fi îngrijiți copii și tineri care, de cele mai multe ori, luptă singuri cu problemele de tulburare mintală. Pentru că, uneori, chiar și părinților le este greu să accepte că au un copil cu o astfel de problemă. Acești copii sunt, în mare parte, fie nebăgaţi în seamă, şi, să fim corecţi, fie stigmatizați de societate. Vorbim de tineri care nu au, de fapt, pe nimeni de partea lor.”
”De aceea, cred că a venit timpul să vorbim foarte serios despre bolile mintale cauzate de abuzul de droguri, alcool sau medicamente. La fel cum ar trebui să vorbim despre depresia și anxietatea în rândul tinerilor. Știu că sunt subiecte incomode, care polarizează. Dar, dacă închidem ochii, nu înseamnă că problema nu există. Eu nu vreau să închid ochii, la fel cum statul nu mai trebuie să închidă ochii”a declarat Marcel Ciolacu.
”Voi face din prevenirea și tratarea problemelor cauzate de droguri un obiectiv național. Pentru că drogurile distrug vieți, cum bine ştiţi. Distrug familii. Și distrug viitorul unor tineri care au toată viața în față”, a adăugat acesta.