Jurnalul Digital

Ciolacu: Ne propunem să atragem investiții semnificative în sectorul auto

Industria auto românească a demonstrat de-a lungul anilor o capacitate extraordinară de adaptare și inovare, iar astăzi suntem aici pentru a celebra aceste realizări și pentru a discuta despre viitorul sustenabil al mobilității, a declarat Premierului Marcel Ciolacu la Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile, organizat de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România.

”În acest context, cred că planul nostru de reindustrializare a economiei pe care ne pregătim să-l lansăm vine să susțină această industrie strategică a țării. Acest plan vizează transformarea României într-un hub de tehnologie și inovație în Europa de Sud-Est, în următorii 10 ani. Ne propunem să atragem investiții semnificative în sectorul auto, să dezvoltăm infrastructura necesară și să susținem cercetarea și dezvoltarea în domeniul vehiculelor electrice și autonome”, a afirmat Premierul.

”Este vital să ne susținem industria auto care contribuie semnificativ la PIB-ul țării noastre și are un rol crucial în volumul exporturilor României. În 2024, producția de automobile a crescut spectaculos, cu peste 600.000 de unități produse anual de uzinele Dacia și Ford Otosan. Aceste realizări nu doar că susțin economia națională, dar și poziționează România ca un jucător important pe piața auto europeană”, a adăugat el.

Marcel Ciolacu a subliniat angajamentul Guvernului privind modernizarea industriei auto: ”Evident, vrem să sprijinim procesul de modernizare a acestui sector și a tendinței de electrificare a producției de autoturisme. Un exemplu de măsură cu un mare succes este programul „Rabla”, care a avut un impact major asupra înnoirii parcului auto național. Prin acest program, am reușit să scoatem din circulație zeci de mii de vehicule vechi și poluante, înlocuindu-le cu modele noi, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul. În 2024, ne așteptăm ca vânzările de autoturisme electrificate să crească cu peste 24%, iar cele de autoturisme pur electrice să ajungă la o cotă de piață de 13%.”

Totodată, Premierul a reafirmat angajamentul României față de proiectele verzi şi pentru decarbonarea economiei. ”Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că tranziția către o economie verde nu trebuie să devină o frână în calea dezvoltării economice a țării noastre și a industriei auto în mod special. Este esențial să găsim un echilibru între protecția mediului și creșterea economică, astfel încât să asigurăm un viitor prosper sustenabil pentru toți cetățenii noștri. (…)  Este evident că următorii 2 ani vor fi o mare provocare pentru industria pe care o reprezentați. Mă bucur mult că este doamna Vălean aici, fost comisar al României și europarlamentar, și eu cred că este momentul, fiindcă tot suntem la un început de drum atât al Comisiei, cât și al Parlamentului European actual, să avem o abordare mult mai sustenabilă în ceea ce privește industria auto. Dacă nu vom lua măsuri şi nu vom trage semnalul de alarmă, încă de la începutul acestui ciclu europarlamentar, anul viitor și mai mult, peste 2 ani de zile, vor fi mari probleme în industria auto.”

Marcel Ciolacu a subliniat că sunt necesare niște programe de susținere a industriei auto, industrie auto care, de fapt, a dat toată sustenabilitatea Europei.

”Suntem într-un moment de descreștere în care, dacă nu vom interveni atât în România, dar și în toată Europa, va duce anul viitor și peste 2 ani, cum am spus, la disponibilizări masive în acest domeniu. Cred că este momentul în care Comisia Europeană trebuie să vină curajos în susținerea acestei industrii. Am citit și eu – sunt ferm convins că și dumneavoastră – programul Draghi, unde este trecut acest lucru, poate nu evidențiat, dar când vorbim de reindustrializări şi de alte lucruri, uităm că, de fapt, motorul economiilor este industria auto, fiindcă are o dezvoltare pe orizontală fabuloasă. Acest lucru se întâmplă și în România şi în toate țările europene. Doamnă Vălean, cred că trebuie să găsim calea de comunicarea iar dumneavoastră să fiți liantul între Asociația Internațională, APIA, Guvernul României și Comisia și Parlamentul European. E un moment când toate forțele politice trebuie să înțeleagă că, fără industria auto, economia României se prăbușește”, a adăugat Premierul.

Foto: Dacia România