Guvernul aprobă, în şedinţa de joi – 1 august a.c., prin ordonanţă, condiţii mai riguroase de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.
”Aprobăm şi un set de măsuri pentru protecţia şi siguranţa copiilor aflaţi în grija asistenţilor maternali. Introducem condiţii mai riguroase de pregătire, venituri şi vârstă pentru persoanele care pot avea grijă de copii ca asistenţi maternali doar după o evaluare a psihologului şi a asistentului social”, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședintei de Guvern.
Premierul a precizat că sunt modificări legislative ce pun pe primul loc interesul copilului.
Aceste modificări sunt propuse de Ministerul Familiei, ca urmare a controalelor făcute împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului.
Conform documentului, asistenții maternali trebuie să fie absolvenți de liceu și să aibă cel puțin 21 de ani.
Atestatul se eliberează pe perioadă nedeterminată și se avizează la fiecare doi ani.
Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condiţiile prezentei ordonanțe, angajată a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reședința sa, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecţie specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgenţă pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal, conform Ordonanței.
„Obiectivul principal al proiectului de act normativ este acela de a asigura o mai mare coerenţă şi transparenţă statutului asistentului maternal, precum şi procesului de selectare, evaluare şi atestare a uneia dintre cele mai importante categorii profesionale, care activează în domeniul protecţiei copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi, respectiv asistentul maternal. Schimbările preconizate vor asigura cadrul legal necesar în baza căruia Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor putea realiza selecţia, evaluarea şi atestarea persoanelor care doresc să devină asistent maternal”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) a împlinit vârsta de 21 de ani și are capacitate deplină de exerciţiu;
b) a absolvit învățământul liceal;
c) prin comportamentul său în societate şi profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor;
d) persoana şi soţul/soţia prezintă disponibilităţi afective în relaţiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
e) soţul/soţia şi copiii care au împlinit vârsta de 14 ani și care au acelaşi domiciliu sau, după caz, reședință, cu solicitantul își exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii;
f) are domiciliul sau, după caz, reședința, într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îi va primi în plasament şi, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
g) are drept de folosinţă asupra unei locuinţe care acoperă în mod corespunzător necesităţile de preparare a hranei, de igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primiţi în plasament şi pentru care se poate asigura un spaţiu individualizat de odihnă şi efectuare a temelor;
h) cel puţin unul dintre membrii adulţi ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri.
Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în una dintre situațiile următoare:
a) a depășit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
b) a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenţie a unor infracţiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum și pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte 3 psihoactive sau este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
c) are în familie membri care au împlinit vârsta de 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta, care au fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o faptă penală din categoria celor prevăzute la lit. b) sau sunt înscriși cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
d) a fost decăzută din drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-au fost interzise drepturile părinteşti ca pedeapsă complementară;
e) suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
f) are în familie membri sau alte persoane majore care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
g) are istoric de violență pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu sau, după caz, ordin de protecție conform prevederilor Legii nr. 217/2023 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau conform prevederilor Legii nr. 26/2004 privind ordinul de protecție sau are în familie membri sau alte persoane adulte care locuiesc cu aceasta pentru care au fost emise ordinele menționate;
h) a avut sau, după caz, are unul sau mai mulți copii naturali în sistemul de protecţie specială;
i) a consimţit la adopţia propriului copil, cu excepția situației în care copilul a fost adoptat de către soț;
j) suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope, confirmate prin certificate medicale;
k) are în familie membri sau alte persoane majore, care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli psihice, sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope, confirmate prin certificate medicale;
l) i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situației în care atestatul a fost retras la cerere.
Conform Ordonanței, formarea profesională a asistenţilor maternali se realizează de către direcții, în calitate de furnizori de formare autorizaţi conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cursurile de formare profesională au o durată de 80 de ore, din care 50 de ore de teorie și 30 de ore de practică şi se organizează după o programă de pregătire elaborată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopție în colaborare cu reprezentanți ai mediului academic.
La rândul său, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, după ședință, că Guvernul a aprobat o serie de modificări la legislaţia privind asistenţii maternali.
„Astăzi a fost aprobată ordonanţa de Guvern privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal. Practic, după 21 de ani, venim cu modificări ample în urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în egală măsură în urma sesizărilor primite la telefonul de urgentă 119, dar şi a unor controale neanunţate efectuate din partea mea şi a echipei de la Ministerul Familiei. Toate acestea au dus la înăsprirea condiţiilor pentru ca toţi cei care doresc să fie asistenţi maternali să beneficieze de o pregătire în prealabil, de asemenea, partea de testare să fie făcută de această dată de specialişti din cadrul Direcţiilor generale de asistenţă şi protecţie a copilului, numai de specialişti angajaţi ai statului, spre deosebire de până acum când această parte de evaluare şi de atestare în mare parte era făcută de firme private”, a declarat Natalia Intotero.
Conform acesteia, în sistemul de protecţie specială pot fi daţi acestor asistenţi maternali în grijă maximum doi copii, cu excepţii acolo unde sunt mai mulţi fraţi.
„O altă prevedere – pensionarea. Conform Codului muncii, până acum, cei care muncesc în acest sistem puteau să solicite să aibă copii în grijă chiar şi după vârsta de pensionare. Desigur, vor fi excepţii, situaţiile tranzitorii pentru copii, tinerii care se află în momentul de faţă în grija acestor asistenţi maternali pentru a nu trece prin alte traume. Alte prevederi – vârsta minimă de 18 ani între asistentul maternal şi tânărul pe care îl are în îngrijire şi maxim de 47 de ani, adică la 47 de ani este vârsta maximă când un asistent maternal poate lua în grijă un copil de câteva zile astfel încât la împlinirea vârstei de pensionare acest copil deja să aibă împlinită vârsta de 18 ani şi să nu fie nevoit să treacă prin alte traume”, a explicat Natalia Intotero.
Ministrul Familiei a precizat că au fost introduse condiţii privind localizarea locuinţei asistentului maternal, adică acesta trebuie să stea în zone unde să fie acces la sistem de învăţământ, în apropiere să fie cel puţin un dispensar medical, să beneficieze de infrastructură, apă, canalizare şi de condiţiile normale prevăzute de lege în spaţiul de locuire.
De asemenea, asistenții maternali vor beneficia de perfecționare. „Evaluarea, aşa cum am menţionat, este făcută de o echipă a DGASPC, ei vor beneficia de perfecţionare din doi în doi ani şi vor fi şi reevaluaţi. (…) Ulterior, după obţinerea atestatului, asistentul maternal va efectua 32 de ore de cursuri de pregătire în fiecare an, premergător obţinerii atestatului are obligaţia de a desfăşura 50 de ore, din care 30 de ore parte teoretică şi 20 de ore parte practică”.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com