Delegaţii Congresului extraordinar al PSD au validat, duminică, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
Au fost 5400 de voturi pentru, 18 împotrivă și 14 abțineri.
”Asta poate fi începutul unei frumoase prietenii. Tot ce-mi doresc pentru țara noastră e ca această lungă și complicată frumoasă să aibă happy end, o România stabilă, cu un raport înfine normal între președinte, parlament, partide politice, deci cetățeni. Mulțumesc mult tuturor”, a declarat Antonescu după votul Congresului, care a avut loc la Palatul Parlamentului.
”Știm că de 20 de ani PSD nu a promovat un membru al PSD prin alegeri președinte. Nu se va întâmpla nici acum, dar ce se va întâmpla e că veți avea un președinte, un președinte care nu ostilizează restul alegătorilor împotriva celui mai votat partid din România. Președintele va fi un partener al PSD, veți avea un președinte care va știi să respecte un partid ca și pe celelalte, dar un partid care e deja un partid istoric. Nu trebuie decât să facem ceea ce știm că putem face și ceea ce credem că e normal, ne trebuie doar credință, putere, curaj, mă rog lui Dumnezeu să vi le dea, să mi le dea și să binecuvânteze România”, a mai spus Crin Antonescu.
Marcel Ciolacu a afirmat că vrea să fie direct și la obiect: „Astăzi am decis să fiu direct si la obiect, noi, oamenii politici ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși și mai ales, iubiți, imaginea proiectată nu e aceeași cu modul în care ne percep oamenii. De aceea, cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit. Am crezut că este suficient să pornim autostrăzi, spitale regionale, să facem dreptate pensionarilor și să creștem veniturile românilor. Am crezut că e suficient să intrăm în Schengen, să renunțăm la vizele pentru SUA. Am crezut, de fapt, că e suficient să avem o bună guvernare pentru a aduce un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani. Am greșit, la fel cum au greșit și Victor Ponta și Adrian Năstase, doi premieri care au guvernat bine România”, a transmis Premierul în cadrul Congresului.
Vreau să vă spun că e corect, eu, personal, am greșit. Am mai greșit că am avut încredere într-un partener care n-a găsit maturitatea de a avea alegeri atunci când i-am anunțat pe români, de a avea un candidat comun. El nu trebuia să se numească Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă. Orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi unii pe alții în fiecare seară pe toate televiziunile.
El a mai spus că orgoliile au făcut ca PSD și PNL să aibă candidați separați, nefiind un candidat comun la alegerile din noiembrie. „A repeta aceleași greșeli ar însemna să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani. Suntem obligați să venim în fața românilor uniți, cu un om care are profilul prezidențial, un om capabil, cu experiență, educat, onest, și mai ales, un patriot, un om cu principii puternice care a știut să lupte pentru valorile sale și care a putut să spună „nu”. Acest om este Crin Antonescu”, a declarat Marcel Ciolacu.
Crin Antonescu a fost validat și de PNL drept candidat la alegerile prezidențiale, în Consiliul Național al PNL, întrunit duminică, 26 ianuarie 2025.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 mai 2025.