Jurnalul Digital

Daniel Băluță preia șefia PSD București și va candida la Primăria Capitalei

Gabriela Firea i-a înmânat, luni, conducerea organizației PSD București primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, anunț care deschide oficial o cursă internă în partid pentru fotoliul de primar general.

Organizaţia PSD Bucureşti l-a propus luni pe Daniel Băluţă drept candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, urmând ca această candidatură să fie validată marţi de Consiliul Politic Naţional, a declarat preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

„Îi predau ștafeta la șefia PSD București și fac acest lucru cu inima deschisă. Vreau să îi mulțumesc lui Sorin Grindeanu pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Scopul nostru este acela de a recâștiga Primăria Generală a Capitalei și sunt absolut convinsă că, prin colegul nostru Daniel Băluță, vom reuși acest lucru”, a spus Firea.

Firea a anunțat că nu va candida pentru Primăria Capitalei, preferând să-și continue mandatul de europarlamentar: „Îmi doresc să-mi duc la capăt proiectul început la Bruxelles și Strasbourg. Mereu telefonul meu va fi deschis pentru a-i da sfaturi, fiindcă nu am uitat ce înseamnă munca de primar al Capitalei”, a adăugat ea.

Preluând conducerea PSD București, Daniel Băluță a spus că această etapă reprezintă începutul unui nou proiect politic pentru Capitală, bazat pe rezultate concrete, nu pe promisiuni.
„Vreau să le fac cunoscut tuturor bucureștenilor că, în aceste alegeri, este vorba despre rezultate. Este vorba despre ceea ce am reușit să facem în Sectorul 4: metrou, spitale, drumuri, școli, grădinițe, parcuri. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple la nivelul întregului București”, a afirmat Băluță.

El a insistat că una dintre prioritățile imediate este sistemul de termoficare: „Avem urgența urbană, cum am numit-o – aceea a termoficării, care trebuie rezolvată de îndată. Experiența pe care o avem în atragerea de fonduri europene trebuie aplicată imediat și aici. Dacă am reușit să aducem peste 5 miliarde de euro în ultimii 10 ani în Sectorul 4, sunt convins că putem face același lucru și pentru Capitală.”

Băluță a vorbit despre și despre necesitatea de a „repara” orașul înainte de a lansa proiecte noi: „Lucrul important cu care trebuie să începem este depanarea acestui oraş. Avem traficul, poluarea, clădirile cu risc seismic, toate rețelele utilitare într-o stare de uzură morală. După aceea putem vorbi despre un aeroport în sudul orașului, o sală polivalentă, teatre noi, parcuri noi. Nu sunt omul care poate să facă miracole în câteva zile, dar ceea ce pot promite este că viața noastră se va îmbunătăți și orașul va deveni casa noastră.”

Primarul a adăugat că nu crede în slogane și a invitat bucureștenii să vadă concret ce a realizat.

„Mă feresc de clișee. De aceea îi invit pe toți cei care nu au fost în Sectorul 4 să vină să vadă cum arată astăzi sectorul nostru – școlile, patinoarul, locurile de parcare, traficul. Cred că aceasta este cea mai bună carte de vizită și cel mai important lucru pe care pot să-l arăt oamenilor”, a afirmat Băluță.

Guvernul a stabilit data alegerilor pe 7 decembrie 2025.

Tot luni, Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL), și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Capitalei. Sloganul său în această campanie va fi “Bucureștiul pus la punct”!