Jurnalul Digital

Energia eoliană din Marea Neagră este o șansă unică de dezvoltare a României

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, că energia eoliană din Marea Neagră este o șansă unică de dezvoltare a României, pe care nu avem voie să o ratăm. ”Suntem primii și trebuie să rămânem în frunte!”, a transmis acesta, precizând că a fost lansat studiul Băncii Mondiale asupra energiei eoliene românești din Marea Neagră: proiecte de până la 19 miliarde de euro până în 2035, 7GW noi pentru sistemul energetic național și până la 77.000 de noi locuri de muncă.

Ministerul Energiei anunță lansarea în premieră, după doi ani de muncă, a raportului „Offshore Wind Roadmap for Romania”, un studiu realizat de Banca Mondială, care evidențiază impactul și potențialul dezvoltării energiei eoliene offshore în România, precum și oportunitățile economice și sociale pe care această industrie le poate aduce țării noastre.

„O nouă zi cu vești bune de la Ministerul Energiei. Astăzi a fost lansat public raportul Băncii Mondiale cu privire la potențialul energiei eoliene din Marea Neagră pentru România, după un efort de doi ani de zile, susținut integral din fonduri nerambursabile puse la dispoziție de Comisia Europeană (DG Reform). Experți de talie mondială au analizat în premieră zona economică exclusivă românească din Marea Neagră, iar datele sunt fascinante: potențial total de 76GW — 22GW pe platformă fixă și 54 GW plutitoare; viteza vântului de 7,5-8 m/s; posibilitatea de a dezvolta proiecte între 3GW și 7GW până în 2035”, a declarat Sebastian Burduja.

Conform acestuia, energia eoliană offshore este verde, la un preț competitiv și cu efecte mari de multiplicare în economia locală. ”Anul viitor, cu sprijin continuu de la Banca Mondială, Comisia Europeană și Departamentul de Stat al SUA, vom finaliza studiul privind amplasamentele optime pentru viitoarele centrale eoliene.”

”Am reușit anul acesta să adoptăm legea energiei eoliene offshore, România devenind prima țară din bazinul Mării Negre cu un cadru legal clar și atractiv pentru investitori. Suntem cu câțiva pași înaintea tuturor celorlalte state din regiune și trebuie să menținem tempoul. Dacă vom fi în continuare primii, avem oportunitatea să devenim hub pentru întreaga regiune și să ne jucăm până la capăt rolul de lider în asigurarea securității și independenței energetice. Mulțumesc Comisiei Europene și DG Reform pentru sprijinul constant oferit în realizarea acestui proiect de importanță națională. Suntem încrezători că această colaborare va continua și în etapa următoare”, a mai spus ministrul.

Raportul indică două scenarii:

Scenariul cu creștere redusă

  • Vizează 150 de turbine instalate prin 5 proiecte, până în 2035. Valoarea investiției s-ar ridica la 9 miliarde de euro, capacitate instalată de 3 GW, care va asigura 16% din necesarul de energie al țării. În ceea ce privește lanțul de aprovizionare și impactul economic, România va avea 28% conținut local și vor fi create aproximativ 21 de mii de locuri de muncă.

Scenariul cu creștere intensivă

  • Vizează 360 de turbine instalate prin 7 proiecte, până în 2035. Valoarea investiției va fi de aproximativ 19 miliarde de euro, capacitate instalată de 7 GW, care va asigura 37% din necesarul de energie al țării. În ceea ce privește lanțul de aprovizionare și impactul economic, România va avea 38% conținut local și vor fi create aproximativ 77 de mii de locuri de muncă.

Prin acest Roadmap, Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a dezvolta infrastructura necesară pentru integrarea energiei din surse offshore, colaborând cu partenerii internaționali și statele din regiunea Mării Negre pentru a crea un lanț de aprovizionare robust și competitiv. De asemenea, se vor intensifica eforturile pentru utilizarea porturilor românești în producția și construcția echipamentelor necesare centralelor electrice eoliene offshore, astfel va fi consolidată poziția României ca un centru regional în domeniul energiei regenerabile.

Raportul evidențiază necesitatea atragerii de investiții private și a accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea parcurilor eoliene offshore. România are oportunitatea de a deveni un lider regional în domeniul energiei eoliene offshore, prin mobilizarea resurselor disponibile și implicarea activă în tranziția energetică europeană, se mai arată în comunicatul ministerului.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com