Românii vor auzi miercuri, 4 martie 2026, între orele 10:00 și 11:00, sirenele de alarmare publică, în cadrul exercițiului național „Miercurea Alarmelor”. Autoritățile subliniază că este vorba doar despre un test și îi îndeamnă pe cetățeni să nu intre în panică.
Acțiunea este organizată în contextul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurată la nivel național în perioada 26 februarie – 4 martie, și are ca scop verificarea funcționării sistemelor de avertizare-alarmare, precum și familiarizarea populației cu semnificația semnalelor acustice utilizate în situații de urgență.
În București și județul Ilfov, exercițiul este coordonat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, care va activa sirenele din Centrul Operațional.
Exercițiul vine într-un context internațional tensionat, marcat de războiul de la granița României și de conflictul din Orientul Mijlociu, autoritățile insistând asupra importanței pregătirii populației pentru eventuale situații de risc.
Prin acest exercițiu va fi verificat modul de funcționare al tuturor mijloacelor de alarmare publică. Prin modul de acționare a acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care autoritățile asigură cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
Aceștia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar despre un exercițiu, ce are ca scop cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și a măsurilor ce trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc.
Semnalele de alarmare acustice a populației, a instituțiilor publice și a operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană și încetarea alarmei.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, sunt fenomenele meteo periculoase, când este semnalată iminența producerii unor inundații sau a altor situații de urgență care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă.
Ce semnal se va auzi
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
Durata fiecărui semnal de alarmare, pentru toate mijloacele de alarmare, este următoarea:
- Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între acestea;
- Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între acestea;
- Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între acestea;
- Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.
4 martie, o dată cu semnificație
Data aleasă pentru exercițiu nu este întâmplătoare. Pe 4 martie se împlinesc 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977, considerat cel mai puternic seism din istoria recentă a României. Momentul este unul de reflecție, dar și un prilej pentru consolidarea culturii de prevenție.
Autoritățile recomandă populației să trateze semnalele sonore ca parte a unui antrenament și să își continue activitățile în mod normal, subliniind că astfel de exerciții contribuie la menținerea funcționalității sistemelor de avertizare și la creșterea gradului de pregătire în fața unor situații reale de urgență.


