Jurnalul Digital

Fermierii vor putea cumpăra tractoare mai ușor. Care sunt condițiile

Guvernul a aprobat o modificare la Programul ”Rabla pentru tractoare”, care va permite ca finanţarea să fie acordată fără a fi necesară încheierea unor contracte, fiind suficientă aprobarea Comitetului de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

”Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Hotărârea privind modificarea HG-ului nr. 589/2024 pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. Astfel, finanţarea va fi acordată fără a fi necesară încheierea contractelor de finanţare, ci doar prin aprobarea Comitetului de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu”, a transmis Ministerul Mediului.

Ministrul de resort, Mircea Fechet, a precizat că ”modificarea aprobată astăzi este menită să înlesnească procesul prin care se acordă finanţarea pentru beneficiarii acestui program”.

”Prin Programul Rabla pentru tractoare ne propunem să sprijinim producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesorii agricole aferente, noi şi, bineînţeles, mai puţin poluante”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Programul Rabla pentru tractoare are un buget de 500 de milioane de lei.

Conform unui comunicat al Executivului, prin acest act normativ sunt modificate condițiile de acordare a sprijinului de finanțare din Fondul de Mediu pentru achiziția de tractoare și mașini agricole autopropulsate, astfel încât finanțarea va fi aprobată fără a fi necesară încheierea contractelor de finanțare, cum era prevăzut în ghidul de finanțare, ci doar aprobarea din partea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu.

Măsura vine în sprijinul beneficiarilor persoane fizice. Până la momentul actual nu au fost semnate contracte cu persoane juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate.

Programul se adresează producătorilor agricoli persoane fizice, care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare și care dețin atestat de producător.

Sunt considerate cheltuieli eligibile cele efectuate cu achiziţia de:

a) tractoare;

b) mașini agricole autopropulsate (de ex. combine de recoltat, tractoare autopropulsate, pulverizatoare autopropulsate, cositori autopropulsate etc);

c) accesoriile agricole aferente (de ex. pluguri, semănători, cultivatoare, remorci, echipamente de fertilizare și irigare, combinate de recoltat etc.).

Accesoriile pot fi finanțate doar sub condiția achiziționării unui tractor sau a unei mașini agricole autopropulsată.

Valoarea de achiziție a tractorului/mașinii agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente achiziționat/ă, nu trebuie să depășească suma de 55.000 euro, cu TVA inclusă.

AFM acordă finanțare în cuantum de 65% din valoarea de achiziție. În situația în care solicitantul este tânăr fermier (are vârsta până la 40 ani, inclusiv), procentul finanțării poate fi majorat la 80% din valoarea de achiziție.

Finanțarea se acordă sub condiția predării spre casare a unui autovehicul/tractor sau mașină agricolă autopropulsată uzată.

AFM validează dealerii care vor participa în cadrul Programului și de la care solicitanții vor achiziționa tractorul/mașina autopropulsată. De asemenea, aceștia vor înscrie în aplicație persoanele fizice, prin încărcarea următoarelor documente ale persoanei fizice:

a)    Cererea de finanțare;

b)    Certificate de atestare fiscală privind obligațiile de plată la bugetul de stat/local;

c)    atestat de producător.

Persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

d)   dețin atestat de producător;

e)   nu înregistrează obligații de plată la bugetul de stat şi bugetul local;

f)    predau spre casare un autovehicul/tractor sau mașină agricolă autopropulsată uzată.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com