Gabriela Firea și-a reluat funcțiile în Partidul Social Democrat (PSD), după o perioadă de autosuspendare în urma scandalului “azilelor groazei”, când a demisionat și din Guvern.
Potrivit Digi24, în cadrul ședinței conducerii PSD de luni, oficialii partidului au constatat că auto-suspendarea ei a expirat, conform unor surse din partid.
În luna iulie, Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei, tineretului și egalității de șanse și s-a suspendat de la conducerea PSD București și din BPN al PSD.
Demisia ei a venit după perchezițiile făcute de anchetatori la azilele groazei din Voluntari și Afumați și în urma numeroaselor dezvăluiri privind legăturile Gabrielei Firea cu Ștefan Godei, patronul a două dintre căminele de bătrâni.
Ulterior, pe 17 iulie, Paul Stănescu (secretarul general al PSD) a devenit președintele interimar al PSD București. Însă, se pare că tot Gabriela Firea conducea partidul.
Șefia organizației PSD București este un post important pentru alegerile locale din 2024.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a confirmat recent că Gabriela Firea rămâne candidatul desemnat al PSD la Primăria Capitalei.
Foto: Facebook / Gabriela Firea