Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 11 aprilie 2024, Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 – 2030.
Prin acest act normativ, a fost aprobată Strategia Națională de Educație Financiară pentru perioada 2024-2030, o soluție deja validată în practica europeană și internațională, prin care Guvernul își propune să crească nivelul de cunoștințe și competențe al românilor și al operatorilor economici din România în domeniul financiar, astfel încât, în calitate de consumatori ai unor produse, instrumente sau servicii financiare, ei să poată conștientiza riscurile, dar și oportunitățile, iar atunci când au de luat o decizie și să facă lucrul acesta responsabil si în cunoștință de cauză.
Măsurile incluse în Strategie susțin și implementarea unui obiectiv important de dezvoltare durabilă inclus în PNRR, Educația de calitate, prin care beneficiarii să dobândească abilități de a identifica produsele și serviciile financiare cu caracteristici economice și durabile.
„Prin lege, din 2022, data de 11 aprilie este instituită ca Ziua Educaţiei Financiare. Fix astăzi, pe 11 aprilie, a fost adoptată de către Guvern Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 – 2030, prin care Guvernul îşi propune să crească nivelul de cunoştinţe şi competenţe al românilor şi operatorilor economici din România în domeniul financiar, astfel încât ei să poată lua deciziile legate de bani în cunoştinţă de cauză şi după evaluarea cât mai corectă a oportunităţilor, dar şi a riscurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Conform acestuia, măsurile cuprinse în strategie susţin şi implementarea unui obiectiv important de dezvoltare durabilă inclus în PNRR – educaţia de calitate şi reprezintă şi o ţintă în vederea accederii ţării noastre la OCDE.
„Strategia Naţională de Educaţie Financiară se adresează mai multor grupuri-ţintă, în funcţie de care sunt structurate şi direcţiile principale de acţiune şi anume: copii şi tineri până la 25 de ani (preşcolari, elevi, studenţi); populaţie adultă, adică persoane peste 18 ani, în acest grup fiind incluse atât cele care desfăşoară activităţi generatoare de venituri, cât şi cele care nu obţin niciun fel de venit şi operatorii economici”, a mai spus Mihai Constantin.
Măsurile incluse în Strategia Națională de Educație Financiară se adresează mai multor grupuri-țintă, în funcție de care sunt structurate și direcțiile principale de acțiune:
- copii și tineri până la 25 de ani (preșcolari, elevi, studenți);
- populație adultă (persoane peste 18 ani, în acest grup fiind incluse atât cele care desfășoară activități generatoare de venituri, cât și cele care nu obțin niciun fel de venit);
- operatori economici.
Măsurile propuse în cadrul strategiei vor fi implementate cu implicarea unor actori atât din mediul public, cât și din cel privat.
Sunt incluse măsuri privind:
- introducerea elementelor de educație financiară în curriculum-ul național la toate nivelurile de învățământ,
- acțiuni și evenimente de educație financiară complementare adresate învățământului preuniversitar și universitar,
- introducerea educației financiare în universități,
- promovarea unor comportamente financiare responsabile în rândul copiilor și tinerilor prin intermediul mass-media (spoturi audio, spoturi video, internet, resurse educaționale pentru copii și tineri, inclusiv manuale, emisiuni TV, jocuri video, etc),
- programe de educație financiară destinate cadrelor didactice (cursuri, platforme online cu resurse pentru predare, activități tematice și ateliere de educație financiară),
- acțiuni de consiliere și sprijin pentru părinți pentru educația din perspectivă financiară a copiilor,
- campanii de educație financiară a populației adulte (prin intermediul mass-media), cu accent pe informare, importanța economisirii pentru viitor și promovarea resurselor de educație financiară (website-uri, aplicații),
- ateliere de educație financiară la locul de muncă,
- cursuri de educație financiară pentru operatorii economici,
- încurajarea participării entităților financiare la programe de formare profesională continuă diversificate.
Unele dintre măsurile prevăzute în Strategie au început deja să fie implementate anterior anului 2024.
Activitățile prevăzute în Strategie vor fi finanțate în limita bugetelor anuale aprobate ale autorităților/instituțiilor publice implicate și din alte surse constituite în condițiile legale, precum și cu sprijinul instrumentelor financiare ale UE.
Strategia a fost elaborată în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Asociația Băncilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com