Jurnalul Digital

Guvernul direcționează fonduri către primari cu puțin timp înainte de alegeri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că vor fi alocate fonduri pentru primăriile din întreaga țară pentru a susține derularea proiectelor de investiții.

”Îndeplinim azi una dintre prioritățile acestui Guvern susținut în continuare de alianța PSD-PNL, aceea de a sprijini toate comunitățile țării în a-și derula proiectele de investiții!”, a spus Premierul.

”Alocăm astfel fondurile necesare ca toate primăriile care au solicitat susținere, indiferent de culoarea lor politică, să primească banii pentru a continua investițiile în folosul acestor comunități”, a adăugat el.

Amintim că primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru data de 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc pe data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare se vor desfășura pe 1 decembrie.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com