Produsul Intern Brut a crescut cu 0,9% în trimestrul trei al anului trecut comparativ cu trimestrul precedent, pe serie ajustată sezonier, în timp ce, la nouă luni, avansul PIB a fost de 2,2%, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de INS – Institutul Naţional de Statistică.
Pe serie ajustată sezonier, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2023 a fost de 403 miliarde de lei preţuri curente şi a înregistrat o creştere cu 2,9% faţă de trimestrul III 2022.
Conform datelor provizorii (1), publicate în 7 decembrie, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2023 a fost de 402,678 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,9% faţă de trimestrul II 2023 şi cu 2,9% faţă de trimestrul III 2022.
La nouă luni, PIB-ul estimat s-a cifrat la 1.186 miliarde de lei preţuri curente.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III al anului trecut a fost de aproximativ 435 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În perioada ianuarie – septembrie, PIB-ul estimat a fost de 1.131 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,4% faţă de 2022.
În trimestrul III 2023, în varianta provizorie (2), dinamica VAB (valoarea adăugată brută) a scăzut cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu varianta provizorie (1), în timp ce dinamica PIB nu s-a modificat între cele două estimări.
Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în: industrie (-0,4 puncte procentuale contribuţia la creşterea PIB), de la 98,2% la 98,3% şi în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-0,2 puncte procentuale contribuţia la creşterea PIB), de la 99,5% la 98,8%. Volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,6 puncte procentuale faţă de varianta provizorie (1), precizează INS.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB în trimestrul III 2023, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la -0,2% la +1,1%, ca urmare a majorării volumului său de la 96,5% la 117,9% şi consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la -0,2% la -0,6%, ca urmare a scăderii volumului său de la 97,8% la 92,9%.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com