Nouă noi decese cauzate de gripă au fost confirmate în intervalul 5–11 ianuarie, ridicând bilanțul total al actualului sezon gripal la 20, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
În aceeași perioadă, numărul total al cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut cu peste 21% față de săptămâna anterioară, însă cazurile de gripă clinică au înregistrat o ușoară scădere.
„În săptămâna 05.01.2026 – 11.01.2026 (S 02/2026) au fost raportate: 73.880 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 21.1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (61.016) şi cu 18.7% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (90.877). Variaţia în minus faţă de media calculată de 99.738 a cazurilor din ultimelor sezoane (2018-2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 25.9%”, a transmis joi INSP.
La nivel național, au fost raportate 8.585 cazuri de gripă clinică, în scădere față de cele 10.570 înregistrate în săptămâna precedentă. Totuși, numărul acestora este de 1,5 ori mai mare decât în aceeași săptămână a sezonului trecut și de 2,6 ori peste media ultimelor cinci sezoane.
Cazurile de gripă clinică au fost raportate din toate județele, cele mai multe îmbolnăviri fiind înregistrate în municipiul București (1.026 de cazuri), urmat de județele Constanța (630), Prahova (616) și Cluj (576).
În intervalul analizat au fost raportate și 37 de cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu șapte mai puține decât în săptămâna anterioară.
De asemenea, au fost confirmate 172 de cazuri de gripă prin teste de laborator, dintre care 37 cu virus gripal AH3, 8 cu AH1 și 127 cu virus gripal A nesubtipat. De la începutul sezonului gripal, numărul total al cazurilor confirmate de laborator a ajuns la 744.
„Au fost comunicate 9 decese noi confirmate cu virus gripal. Până în prezent au fost comunicate 20 decese confirmate cu virus gripal: 2 tip A, subtip H1; 8 tip A, subtip H3; 9 tip A; 1 co-infecţie tip A, subtip H3+B. Cele 20 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 1 la 5-14 ani; 1 la 15-49 ani; 1 la 50-64 ani; 17 la ≥65 ani”, arată datele INSP.
În ceea ce privește prevenția, până la 11 ianuarie 2026, în Registrul Electronic Național de Vaccinări au fost raportate 1.278.540 de vaccinări antigripale, majoritatea realizate în cadrul programelor de compensare, inclusiv peste 6.000 de vaccinări efectuate în farmacii comunitare autorizate.
Foto: Freepik www.freepik.com


