Jurnalul Digital

Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA. Marți va fi primit de Joe Biden la Casa Albă

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-9 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele României va fi primit marți, 7 mai, la Casa Albă de către Președintele SUA, Joseph R. Biden, Jr.

Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale, transmite Administraţia Prezidenţială.

Vizita Președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere și cu Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.

Din delegația oficială care îl va însoți pe Președintele României la Washington, D.C., vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Totodată, miercuri, 8 mai 2024, Președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu Președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european.

Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.