În ședința de Guvern de miercuri a fost stabilită majorarea numărului de posturi în învățământul preuniversitar de stat cu 7.800. Peste 5.600 dintre acestea sunt posturi didactice de predare, iar circa 2.200 de posturi sunt auxiliare și administrative. Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat va ajunge astfel la 307.900 de locuri.
”Acest act normativ pregătește un an școlar mai bun și completează și alte decizii recente ale Guvernului, care adresează acordarea de alimente sănătoase în școli și de combatere a violenței”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.
Despre această decizie, dar și despre premisele acestui început de an școlar, a vorbit ministrul educației, Ligia Deca.
”Într-adevăr, astăzi a fost aprobată hotărârea de Guvern prin care sunt alocate sistemului de educație 7.800 de posturi în plus. Vreau să subliniez că astfel, numărul de posturi în sistemul de educație trece de 300.000 de posturi. Avem creșe noi care vor fi date în folosință în acest an, vorbim și de 98 de servicii de educație timpurie complementare prin PNRR. De asemenea, creștem numărul de îngrijitoare pentru creșe și grădinițe. În această suplimentare de posturi intră și posturi de profesori de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, logopezi, profesori pentru școala din spital sau pentru școala la domiciliu”, a declarat Ligia Deca.
”În aceeași măsură, avem nevoie să asigurăm și personal didactic auxiliar, și personal administrativ, de exemplu, avem nevoie să asigurăm informaticieni care să sprijine activitatea celor 1.435 de laboratoare inteligente finanțate prin intermediul PNRR. Şcolile au început deja să primească echipamentele pentru aceste laboratoare”, a adăugat ea.
Ministra a afirmat ca sunt ultimele zile de pregătiri înainte de începerea anului școlar 2024-2025.
”Acțiunile din ultima vreme de la nivelul Ministerului Educației au avut ca scop de a monitoriza pregătirile pentru începutul de an școlar și de a ne asigura că, acolo unde este nevoie, vom identifica împreună cele mai bune soluții pentru ca școala să înceapă în condiții adecvate pentru copii și pentru întreg personalul școlilor. Facem tot ce putem să ne asigurăm că părinții își trimit copiii într-un loc sigur și adecvat. Am avut în ultima perioadă o întâlnire online cu inspectorii școlari generali pentru a vedea stadiul de la nivelul fiecărui județ și pentru a transmite cele mai importante noutăți legislative. Vom discuta vizavi de ultimele actualizări la consfătuirea din această săptămână cu inspectorii școlari generali”, a precizat aceasta.
”De asemenea, tot pentru pregătirea anului școlar, am avut la sediul Ministerului Afacerilor Interne o videoconferință pentru a vedea care este stadiul pregătirilor pentru noul an, la care au participat oficiali din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și inspectorii generali ai Poliției Române, ai Jandarmeriei, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, directorii Agenției Naționale Antidrog și ai Agenției Naționale Contra Traficului de Persoane. Au fost prezenți în țară, în fiecare județ, reprezentanți ai prefecturilor, reprezentanți ai inspectoratelor școlare și șefii structurilor teritoriale ale MAI. Siguranța în școli și măsurile de prevenție pentru reducerea cazurilor de violență, precum și cele care vizează prevenția consumului de substanțe interzise rămân priorități”, a spus Ligia Deca.
Conform acesteia, anul trecut a prioritizat prevenția în școli și o să continue demersurile în acest sens. ”Astfel, Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și alte ministere implicate, am colaborat pentru realizarea Planului național de combatere a violenței școlare, care a fost aprobat deja în ședință de Guvern. Documentul stabilește atribuțiile fiecărui actor important, precum și direcții și acțiuni concrete pentru combaterea violenței. De asemenea, acest plan include și responsabilități și termene clare pentru fiecare dintre cei implicați. Un exemplu de activitate prevăzută în Plan este că în școli se vor derula campanii, programe și acțiuni de prevenire a violenței în mediul școlar preuniversitar, a traficului de persoane, precum și a consumului de droguri și de promovare a unui stil de viață sănătos”.
De asemenea, săptămâna „Şcoala altfel” va avea ca temă prioritară prevenirea și reducerea faptelor de violență, respectiv a consumului de droguri, alcool și tutun, alături de educație rutieră. În școli va fi desemnat un responsabil pentru implementarea acestor activități de prevenție a consumului de droguri și alte substanțe psihoactive, iar școlile vor planifica activități de prevenire la cel puțin o clasă din fiecare unitate de învățământ preuniversitar.
Referitor la situația unităților de învățământ la începutul anului școlar, conform informațiilor primite în videoconferință, Ligia Deca a precizat că toți copiii încep lungi școala în format fizic.
”Trebuie găsite soluții pentru ca toți copiii să meargă fizic la școală și am făcut apel la autoritățile publice locale și la inspectorate să colaboreze pentru a identifica soluții de spații alternative. Avem peste 900 de unități de învățământ relocate, dintre care peste 800 sunt relocate pentru reabilitare, modernizare sau construcție de spații noi. Este un număr record de școli, pentru că, așa cum știți, prin intermediul fondurilor europene și al investițiilor din programe naționale, schimbăm fața școlii peste tot. La începutul anului școlar trecut aveam în jur de 500 de școli relocate din motive de reabilitare, modernizare sau construcții, anul acesta avem cu 300 mai mult. În afară de acest motiv, în celelalte situații s-a impus relocarea din cauza spațiului insuficient. Repet, însă, chiar și în aceste situații, toți copiii merg fizic la școală în spații identificate care pot susține procesul educațional”, a transmis Ligia Deca.
”În ceea ce privește școlile în trei schimburi, mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi, dintre care șapte ca urmare a lucrărilor de reabilitare, extindere, modernizare și 12 din cauza spațiului insuficient. Am transmis deja că este prioritar să nu mai avem școli în trei schimburi. Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul școlar viitor 2025-2026 este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi. De asemenea, o să evaluăm în viitorul apropiat, împreună cu colegii din teritoriu, posibilitatea de a avea școală într-un singur schimb, care permite, de asemenea, extinderea programului și desfășurarea de activități de tip școală după școală”, a adăugat ea.
În ceea ce privește școlile cu grupuri sanitare neconforme, ultima actualizare arată că am scăzut la 70 de unități de învățământ cu grup sanitar neconform, care nu sunt cuprinse în momentul de față la finanțare pentru a rezolva această problemă. ”Continuăm până când nicio școală nu va mai avea o toaletă neconformă. Dintre cele 70 de grupuri sanitare neconforme, 50 vor fi cuprinse într-o hotărâre de guvern pentru finanțare, pe care Ministerul Educației o va iniția chiar de anul acesta. Cele 20 rămase prezintă caracteristici care nu permit finanțare actuală, fie sunt pe terenuri private, fie deja sunt prinse în alte programe de finanțare”.
De asemenea, în acest an școlar, o școală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului școlar. ”Am crescut succesiv numărul, de la 350 în 2022 la 450, apoi, din ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Programului național „Masă sănătoasă”, la peste 1.200, iar din aprilie la peste 1.400. În acest moment adăugăm și cele 800 de școli în care copiii beneficiază de masă caldă prin Programul național de reducere a abandonului școlar. Practic, acum, în total, avem peste 2.200 de școli beneficiare, ceea ce însumează aproximativ 650.000 de copii care primesc o masă la școală și vom continua până când toate școlile vor putea oferi o masă în timpul programului școlar”, a declarat ministra educației.
Sunt o serie de noutăți și în ceea ce privește examenele naționale pentru anul care tocmai începe. ”Probele scrise ale examenelor copiilor se desfășoară mai devreme și se vor finaliza înainte de sfârșitul lunii iunie, tocmai pentru a putea să ținem cont de evoluția spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, care pot afecta randamentul candidaților. Pentru bacalaureat am ținut cont și de solicitările de a identifica o soluție funcțională care să permită încadrarea în termen a tuturor candidaților care merg spre învățământ superior în țară sau în afara țării. De asemenea, am decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Națională și la Bacalaureat 2025 să se facă înainte de depunerea contestațiilor. Copiii își vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestația, pentru a putea decide în consecință de cauză. De asemenea, o altă noutate este faptul că am stabilit pentru predictibilitate, înainte de a începe școala, datele simulărilor examenelor naționale. Se vor desfășura în luna martie a anului viitor, 17-19 martie Evaluarea Națională, 24-27 martie – Bacalaureat. Vom continua cu evaluarea digitalizată, care s-a dovedit a fi un succes dacă preluăm feedback-ul celor implicați, atât al cadrelor didactice, cât și al elevilor și am un mesaj de final pentru începerea anului școlar”, a mai transmis Ligia Deca.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com