Premierul Marcel Ciolacu, Preşedintele PSD, precizează că actuala coaliție îşi va duce mandatul până la capăt și estimează că noul Guvern al României va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită oficială la Suceava, a dat asigurări că până la învestirea noului executiv va fi funcţională actuala coaliţie PSD-PNL, în ciuda aparentelor disensiuni dintre social-democraţi şi liberali.
„Cu adevărat România are nevoie de o stabilitate politică şi ne-am asumat această stabilitate politică. Suntem într-un an electoral, e normal să fie şi astfel de declaraţii, dar coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt. Considerăm că pe 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern”, a declarat șeful Executivului.
Marcel Ciolacu a mai spus că Partidul Social Democrat ar fi dorit liste comune cu Partidul Naţional Liberal la alegerile din decembrie, însă a lăsat să se înţeleagă că liberalii nu au susţinut ideea.
„Cred că am adus o coerenţă în actul de guvernare şi o diferenţă faţă de vechea coaliţie de dreapta, unde posturile de trăgeau din fes, unde certurile erau la ordinea zilei, unde se retrăgeau miniştrii din şedinţele de guvern şi nimic nu funcţiona. Cred că România nu doreşte asta. Suntem oameni maturi. Avem un interes nu neapărat comun la aceste alegeri pentru că, de această dată, candidăm sperat. Eu le-am arătat potenţialul unei candidaturi comune la alegerile europarlamentare. Au ales altă cale. O respect”, a transmis președintele PSD.
Marcel Ciolacu a vizitat, vineri, fabrica de mezeluri Carpatis din municipiul Suceava.
„Am fost şi am vizitat împreună toată fabrica şi cu adevărat sunt un exemplu pentru dezvoltarea autohtonă, pentru capitalul românesc. O să ne axăm un pic pe formarea forţei de muncă şi mă bucur că o să avem şi la dumneavoastră un centru regional pentru învăţământul dual. Credem că această componentă a lipsit foarte mult, mai ales Moldovei”, a spus premierul.
Premierul Marcel Ciolacu a mai declarat: ”Asta înseamnă produs în România! La Carpatis în Suceava, tradiția preparatelor bucovinene este dusă mai departe, din generație în generație, printr-o afacere de familie. O afacere de succes, 100% românească, care a crescut reinvestind an de an profitul obținut. Acesta este modelul pe care dorim să-l multiplicăm în întreaga Românie! Doar dezvoltând fabricile de procesare românești putem avea mâncare sănătoasă și la prețuri accesibile pentru toți românii. Și aceasta este calea sigură pentru dezvoltarea României!”