Jurnalul Digital

Marcel Ciolacu, despre aderarea deplină a României la Schengen: ”Este o decizie istorică”

”România va fi membru cu drepturi depline în spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puțin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles”, a declarat, joi, Premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria.

”Aceasta este o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa! Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opțiunea politică sau de situația socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele țării. Pentru că, la acest moment, au contribuit lideri de opinie din țară și din străinătate, personalități publice și oameni obișnuiți, alături de miniștri, diplomați, europarlamentari și tehnicieni din zeci de instituții”, a spus Prim-Ministrul.

Conform acestuia pentru companiile românești care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerțul și va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile românești vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia și va crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă.

”Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete și imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile și mai puțin stres în călătorii”, a adăugat el.

”Astăzi, practic, vedem cu toții rezultatul eforturilor susținute pe care le-am început din prima zi a mandatului de premier, când am anunțat că integrarea deplină a României în Schengen reprezintă una dintre marile priorități ale acestui Guvern. Am avut, în acest timp, numeroase întâlniri cu omologii mei din statele europene, care au devenit susținători ai cauzei noastre și vreau să le mulțumesc în mod special cancelarului german Olaf Scholz, premierului spaniol Pedro Sanchez, premierului italian Giorgia Meloni și, nu în ultimul rând, celui maghiar, Viktor Orban. Sprijinul lor a fost esențial. De asemenea, le mulțumesc și liderilor Comisiei Europene și ai Parlamentului European, care au fost permanent alături de noi și ne-au ajutat să ajungem la decizia de azi”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Miniștrii de interne ai Uniunii Europene au votat joi, 12 decembrie, în unanimitate, aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, după ce Austria și Olanda au renunțat la vetoul pe care l-au menținut în ultimii doi ani.

Decizia luată în Consiliul de Justiție și Afaceri Interne (JAI) a fost anunțată de președinția maghiară a UE şi salutată de Comisia Europeană.

„Este un moment istoric să primim în sfârșit Bulgaria și România ca membri cu drepturi depline ai spațiului Schengen. Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele terestre interne cu și între aceste state membre a fost o prioritate absolută pentru președinția maghiară, iar astăzi am transformat-o în realitate. Acest pas va fi benefic nu numai pentru cetățenii bulgari și români, ci și pentru UE în ansamblu”, a declarat Pintér Sándor, ministrul ungar al afacerilor interne.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, cetățenii pot călători fără controale la frontiera terestră către și dispre Bulgaria și România.

„Începând cu decembrie anul trecut, când Consiliul a decis să întâmpine România și Bulgaria în spațiul Schengen, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a regulilor Schengen începând cu 31 martie 2024. La acea dată, controalele la nivel intern la frontierele aeriene și maritime au fost ridicate și au început să se aplice regulile Schengen, inclusiv pentru eliberarea vizelor Schengen”, transmite Comisia Europeană intr-un comunicat.

Ambele țări vor sprijini în continuare eforturile europene comune de a aborda securitatea la frontierele externe UE și de a aborda provocările legate de migrație. Totodată, Comisia precizează că va continua să ofere sprijin financiar și asistență Frontex ambelor state membre. După cum se subliniază în raportul 2024, Schengen este puternic și rămâne cea mai vizitată destinație din lume.

„Garantând călătorii fără probleme și în siguranță într-o regiune cu o populație de aproape 450 de milioane de locuitori, spațiul Schengen este esențial pentru Uniunea Europeană, oamenii și afacerile sale. Având în vedere că Bulgaria și România sunt acum pe deplin parte din Schengen, facem un alt pas crucial pentru a construi o Uniune puternică și conectată”, spune Comisia.