Jurnalul Digital

Marcel Ciolacu: Introducem salariul minim european în România

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, în ședința de Guvern de vineri, că Executivul va introduce salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană, cu scopul de a proteja puterea de cumpărare.

”Introducem azi salariului minim european în România, în concordanță cu directiva europeană și după consultări cu partenerii sociali”, a afirmat premierul.

”De fapt, urmărim protejarea puterii de cumpărare, un câștig salarial mediu brut cât mai apropiat de 50% din salariul mediu net pe economie și raportarea la productivitatea muncii”, a adăugat el.

Marcel Ciolacu a reamintit că, din 1 iulie, salariul minim se majorează de la 3.300 lei la 3.700 de lei și vor beneficia circa 1,8 milioane de angajați.

Premierul a mai precizat că pensionarii vor primi plicurile cu decizia de recalculare a pensiei.

”Se pregătește în aceste zile și procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Am văzut, la fel ca și dumneavoastră, că se încearcă specularea de către anumite firme de arhivare a acestei conjuncturi privind recalcularea pensiilor. Au fixat un preț maximal aranjat pentru copiile din arhivă de care au nevoie pensionarii. Așa ceva este și ilegal, și imoral, iar cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea prevăzută de lege”, a transmis Marcel Ciolacu.

UPDATE: Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, a anunţat vineri Ministerul Muncii.

Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgenţă.

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe ţară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.

“Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale

De asemenea, se prevede că Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor categoriilor de salariaţi, indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.

Proiectul de act normativ mai prevede adoptarea unui plan de acţiune pentru promovarea negocierilor colective, pentru creşterea accesului salariaţilor la drepturi salariale negociate colectiv şi la o acoperire a protecţiei prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de muncă.

“Se prevede, de asemenea, sancţionarea nerespectării dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut”, precizează ministerul.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com